70 de milioane de euro sunt disponibili pentru reabilitarea Sanatoriului de la Marila VIDEO
70 de milioane de euro sunt disponibili pentru reabilitarea Sanatoriului de la Marila. Circa 70 de milioane de euro sunt disponibili pentru reabilitarea Sanatoriului de la Marila. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a anunțat că proiectul a fost scos la licitație de Compania Națională de Investiții.
Proiectul de modernizare al Spitalului Marila a ajuns la faza de licitației. Compania națională investiții a urcat proiectul de aproape 70 de milioane de euro pe platforma de licitații publice și așteaptă companiile care să depună oferte pentru acest proiect. Conform președintelui Romeo Dunca, proiectul va schimba cu totul sanatoriul Marila. de la baza de tratament la imobil.
De asemenea, Dunca a anunțat că există și un proiect de reabilitarea a drumului reabilitarea tronsonului de drum judeţean Anina-Marila, pe o distanţă de 7 km prin programul Anghel Saligny.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA 
OLYMPUS DIGITAL CAMERA 
O paragină în vârf de munte- Sanatoriu TBC din Marila,
De cum intri în Valea Caraşului dinspre Moldova Nouă, chiar de pe Piatra Albă, în partea dreaptă, după ruinele cetăţii de la Ilidia, poţi vedea cădirea impunătoare a Sanatoriului TBC de la Marila din apropierea oraşului Oraviţa din judeţul Caraş Severin. Imensă şi construită în vârf de munte la aproape 1000 de metri altitudine acolo unde aerul este mai ozonat, în mijlocul sutelor de hectare de pădure de pin şi brad, sanatoriul este singura unitate spitalicească de această mărime din Banat şi de fapt din partea de vest a ţării. Clasificată ca mărime, după sanatoriul de la Moroieni din judeţul Ilfov,- cel mai mare din ţară, Marila este cel de al doilea.
Un scurt istoric al locaţiei arată că Sanatoriul TBC, a fost şi de fapt încă mai este unul dintre cele mai mari şi mai vechi complexe terapeutice pentru bolnavii de TBC din România şi chiar din Europa. Lucrările de construcţie ale acestuia au început în anul 1936 şi a fost dat în folosinţă, parţial, în anul 1943 finalizarea lui având loc în anul 1948 funcţionând atunci cu 700 de locuri. Structura de rezistenţă este aşa de bine realizată încât poate rezita la un seism de 8 grade pe scara Richter. Întreaga construcţie este aşezată pe nişte bile din oţel imense iar la mişcarea telurică, întreaga clădire se mişcă fără a fi afectată. Aşa s-a întâmplat şi în 1977 şi la celelalte cutremure. Atunci, nu a căzut nici măcar o bucată de tencuială de pe pereţi. Acum, fără a fi trecut prin cutremure sau alte cataclisme, sanatoriul a ajuns o paragină.
Din păcate, de-a lungul timpului, din cauza proastei administraţii şi a lipsei de interes din partea celor care ar fi trebuit să aibă grijă de sănătate, clădirea sanatoriului s-a deteriorat iar dacă în cel mai scurt timp, nu se va trece la o reparaţie capitală, clădirea va fi total compromisă. Deja o aripă este în paragină, nefolosită, prin acoperiş plouă iar despre locurile de tratament helio şi ozonat – se poate spune că acestea s-au distrus de tot. Întreaga aripă era de fapt un complex de terase, cu alveole, în care erau aşezate unul sau două paturi. Bolnavii stăteau afară zi şi noapte, de primăvara şi până toamna – fiindcă- tratamentul TBC –ului se bazează în primul rând pe cura de aer şi alimentaţie. Acum, acolo rişti să te trezeşti cu tavanul în cap şi din ceea ce cânva era mobilier spitalicesc, acum au mai rămas nişte fiare vechi.
Asistenta şefă în anul 2009, Vioara Pop, spune că atunci când a venit ea la Marila, în anul 1970, totul era un adevărat lux. Numărul angajaţilor era de aproximativ 200 şi aceştia aveau locuinţe proprii, grădiniţă pentru copii, clasă de şcoală cu ciclu primar, magazine şi brutărie proprie. Numărul bolnavilor se apropia de 1000, dintre care peste 700 erau spitalizaţi în tratament permanent, restul în ambulatoriu. Acum, după 50 de ani, mai sunt doar în jur de 150 de paturi – pentru pneumo-ftiziolgie mai existând sub 100 de locuri- restul fiind pentru bolnavii cronici. Bolnavii primeau înainte cinci mese pe zi, acum, abia mai sunt bani pentru trei. Din 4 lifturi, nu mai funcţionează nici unul- bolnavii sunt căraţi patru etaje cu targa pe scări. De la etajul patru în sus, totul este părăsit – etajele 5, 6 şi 7 fiind folosite ca acoperiş pentru celelalte folosite în prezent: 1, 3 şi 4. Etajul doi este şi el părăsit, abandonat din cauza degradării.
Acum, de urgenţă, sunt necesare reparaţii la instalaţiile electrice şi sanitare şi mai ales, la staţia de epurare care reprezintă un adevărat pericol. Dejecţiile deversează peste bazinele de colectare şi ajung în pârâul ce curge înspre oraşul Oraviţa.
De prin anul 2002, Spitalul- sanatoriu TBC de la Marila, este o secţie a Spitalului orăşenesc din Oraviţa. Acesta, spitalul, deşi are un buget foarte mic, ca mai tot ceea ce însemnă sănătate bugetară în România, a reuşit şi reuşeşte în continuare menţinerea în funcţiune a secţiei exterioare: sanatoriul de la Marila din vârful muntelui.
Despre situaţia sanatoriului se ştie la Bucureşti, la Guvern şi peste tot, dar degeaba. În afară de promisiuni nimeni nu a făcut nimic. De sanatoriu şi preluarea construcţiei pentru renovare şi reabilitare s-au arătat interesaţi străinii, dar ..nu s-a putut sau nu s-a vrut mai exact. S-a încercat includerea unităţii într-un program european, dar în afară de bune intenţii nu s-a făcut nimic.
Din păcate, datorită situaţiei economice, în sanatoriul TBC, din numărul total de internaţi, mai bine de 50% sunt persoane în vârstă care nu mai au pe nimeni şi care de fapt şi-ar găsi locul într-un azil de bătrâni. În prezent mai are 200 de paturi: 100 pentru bolnavii cronici şi cu boli contagioase şi altele 100 pentru cei cu probleme ftiziologice tip TBC.
Aceştia au ajuns să trăiască efectiv din mila personalului care le oferă pe timp de iarnă o farfurie de mâncare şi un pat unde să îşi odihnească oasele bătrâne.
De pildă, o femeie de peste 70 de ani este găzduită în sanatoriu de aproape 2 ani.
O altă mare pierdere zilnică, mai ales în timpul iernii, este generată de centrala termică învechită. Aceasta funcţionează cu combustibil lichid tip păcură uşoară iar consumul pentru apa caldă şi aburul din blocurile de sterilizare ajunge vara la 700 de litri pe zi. Iarna, consumul trece de o tonă zilnic.
În luna mai, s-au făcut unele reparaţii şi s-au tăiat coloanele de alimentare de la etajul 4 în sus. În felul acesta, consumul de păcură a fost redus cu 20%, dar asta înseamnă că la iarnă, degradarea etajelor superioare va fi şi mai accentuată.
Pe vremea când era în funcţie, în anul 2005, sanatoriul a fost vizitat de vicepremierul Gheorghe Pogea împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Comerţului alături de prefectul de atunci al judeţului Caraş Severin, Anton Paulescu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean – tot pe atunci, Horia Irimia. Irimia a fost și ministru secretar de stat. Impresionat de cele văzute la Marila, Pogea a declarat atunci : ,, chiar dacă nu este problema mea, ci a ministrului sănătăţii, voi lua legătura cu Eugen Nicolescu- ministrul sănătăţii. După părerea mea, sanatoriul trebuie să devină o unitate spitalicească de sine stătătoare şi de interes judeţean sau chiar republican”. Din păcate, la nici o lună după ce a supus problema Marilei guvernului, funcţia lui Pogea s-a desfiinţat şi totul a rămas mort- ca şi înainte de altfel.
În aceste condiţii, de la o zi la alta, clădirea se deteriorează tot mai mult, bucăţi de tencuială din tavan cad noaptea şi ecoul se aude în toată clădirea. Dacă nu se va face ceva cu adevărat, în scurt timp, sanatoriul de la Marila va ajunge ca şi cetatea Ilidiei- o ruină în vârf de munte. Diferenţa este că cetatea Ilidiei are peste 500 de ani iar sanatoriul peste 50. Tot de ani, dar ani de nepăsare.