PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ELIBERAREA ȘI FOLOSIREA DE TESTE COVID-19 FALSIFICATE

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ELIBERAREA ȘI FOLOSIREA DE TESTE. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ai Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în orașul Oravița, la imobilele unor persoane fizice și sediul unei societăți comerciale, care are ca obiect de activitate transportul internațional de persoane prin curse regulate, într-un dosar penal privind eliberarea și folosirea de teste Covid-19 falsificate.

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ELIBERAREA ȘI FOLOSIREA DE TESTE. Din cercetări a reieșit că, persoanele bănuite ar fi pus la dispoziția călătorilor teste COVID- 19, care atestau faptul că aceștia nu ar fi infectați cu virusul Sars-CoV-2, teste care, în realitate, nu erau efectuate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri și alte probe și mijloace materiale de probă.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și uz de fals.

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ELIBERAREA ȘI FOLOSIREA DE TESTE. La acțiuni au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic – I.P.J. Caraș – Severin și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Citeste si

Peste 70 de pompieri și silvicultori, sprijiniți de elicoptere Black Hawk se luptă cu incendiile de vegetație din Clisură și din Reșița VIDEO

Situația este deosebit de dificilă și în municipiul Reșița. Incendiul de vegetație izbucnit în 31 …