Scoala Pittner din Reșița veche de 150 de ani, revine la viața VIDEO

Încep lucrările de reabilitare la „Școala Pittner”. Dacă acum clădirea arată jalnic, aceasta se va transforma într-un centru cultural care își propune să revitalizeze viața culturală și implicarea în diferite activități a populației din zona Muncitoresc.  


Imobilul în care, până la sfârşitul anilor 40, a funcționat Scoala Pittner va trece prin transformări radicale. Clădirea, care este monument istoric, va fi restaurat şi reamenajat cu săli de expoziţie, ateliere creative şi birouri.  Clădirea și terenul a fost predat constructorului care în câteva zile va începe lucrările de reabilitare.
Constructorul care urmează să efectueze lucrări are experiență în domeniul reabilitările clădirilor istorice, lucrând la mai multe astfel de imobile din țară. Acesta mai spune că Școala Pittner se află într-o stare relativ bună prin comparație cu alte clădiri istorice.


Proiectul are o valoare de peste 1,8 milioane de euro şi este implementat de Primăria Reşita în parteneriat cu Euroland Banat şi o asociaţie din Islanda și este finanţat din granturile Spaţiului Economic European.

n.

Comentarii

comentarii