O oră în robe și rol de magistrați – Ședință de judecată susținută de liceeni VIDEO

Tribunalul Caraș-Severin a găzduit o altfel de ședință de judecată, una în care protagoniști au fost elevi ai unui liceu din județ.

Evenimentul a avut loc în cadrul   proiectului „Fii avocat în școala ta!”, derulat de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Liceenii de la Colegiul Bănățean din Oțelu Roșu implicați în proiectul „Fii avocat în școala ta!” au avut parte de o experiență inedită: au intrat, pentru aproximativ o oră, în robele și în rolurile de judecător, procuror, grefier și avocat, dar nu au lipsit nici inculpații din boxe, simulând un proces penal chiar într-una dintre sălile Tribunalului Caraș-Severin.

Reprezentația a avut loc în fața judecătorilor, aceștia apreciind prestația tinerilor. Acțiunea a avut loc în cadrul Programului școlar ,,Săptămâna Altfel”.

Citeste si

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară și râsete de copii la Carașova VIDEO

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară, râsete de copii și multă curiozitate. Așa …