Reșița va avea un ,,moluț” – Adică un Mall mai mic dar – tot mall se numește VIDEO

Mall mai mic dar tot mall. Investitorul francez a schimbat planurile de dezvoltare a zonei Mociur, însă primarul Reșiței spune că ele merg înainte.

Primarul Ioan Popa s-a întâlnit recent cu investitorii de CEETRUS și este sigur că investiția din Mociur se va realiza. Dezvoltatorul francez a investit deja în Reșița zeci de milioane de euro pentru achiziționarea terenurilor de pe platforma Mociur și mai apoi pentru introducerea utilităților în zonă.

,,Proiectul inițial al viitorului mall a suferit între timp modificări, francezii reducând deja cu aproximativ 40% valoarea investiției prevăzute în municipiul de pe Bârzava!” spune Ioan Popa – primarul Reşiței.

Primarul Reșiței nu renunță nici la ideea dezvoltării unui aquaparc, însă acesta va fi dezvoltat prin intermediul unui parteneriat public privat.

 

Citeste si

Crimă în Oțelu Roșu! Un tânăr de 21 de ani a fost înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama sa a ajuns la spital, după ce a încercat să intervină VIDEO

Tragedie cumplită în această dimineață, în orașul Oțelu Roșu, din județul Caraș-Severin. Un tânăr de …