Musafir nepoftit in bar la Herculane

În cursul nopții de 22/23.01.2012, lucrători din cadrul Poliției Stațiunii
Băile Herculane au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la
faptul că o persoană necunoscută a spart geamul ușii de la o societate comercială
situată pe strada Trandafirilor din stațiune.
Polițiștii deplasați la fața locului au surprins o persoană care ieșea din
societate, iar la vederea oamenilor legii a încercat să fugă, dar a fost imobilizată
la doar câțiva metri și condusă la sediul poliției.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul este A.TIBERIU, în
vârstă de 27 de ani și asupra sa a fost găsită suma de 815 lei aflată într-o borsetă,
pe care tânărul a declarat că le-a sustras din bar.
Prejudiciul a fost recuperat și predat părții vătămate, în cauză fiind
continuate cercetările pentru infracțiunea de furt calificat.

Citeste si

Accident mortal pe DN58B, între Berzovia și Măureni. Mașina și un TIR au luat foc în urma impactului VIDEO

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN58B, între localitățile Berzovia și Măureni, …