Bărbat din Naidăș reținut după ce a adresat injurii și a amenințat un polițist la telefon VIDEO

Cât de departe poate merge cineva după ce este sancționat pentru deranjarea ordinii publice? Într-un caz recent din Caraș-Severin, răspunsul este îngrijorător: până la amenințări cu acte de violență la adresa polițistului care și-a făcut datoria.

Totul a început în comuna Năidaș, județul Caraș-Severin, unde polițiștii din cadrul Poliției Orașului Moldova Nouă au intervenit în cazul unui bărbat cunoscut pentru comportamentul violent și pentru incidente anterioare.

Acesta se afla pe stradă, consuma băuturi alcoolice și asculta muzică la volum ridicat. La solicitarea polițiștilor, a refuzat să se legitimeze, a devenit agitat și a început să adreseze injurii, ulterior fiind încătușat și condus la sediul poliției.

Doar că povestea nu s-a oprit aici. După ce a părăsit sediul poliției, bărbatul a trecut la un alt nivel. A obținut numărul de telefon al unuia dintre colegii noștri care a intervenit la eveniment și l-a apelat în repetate rânduri, ocazie cu care l-a amenințat cu bătaia, solicitându-i să se oprească din a-și mai face datoria.

Polițistul în cauză a formulat plângere penala la unitatea de parchet sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Societatea civilă trebuie să înțeleagă că polițiștii sunt trimiși în stradă pentru a apăra ordinea publică, să intervină în situații tensionate și să protejeze cetățenii. Iar când un polițist este amenințat sau agresat pentru că își face datoria, reacția statului trebuie să fie fermă și rapidă.

Europol Caraș Severin

Citeste si

Intervenție masivă la incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei VIDEO

În cursul zilei de miercuri, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție continuă acțiunile …