EXCLUSIV VIDEO FOTO Accident spectaculos la Victoria, astă noapte

Liniștea nopții a fost spulberată de zgomot puternic de fiare şi sunet de claxoane. Două maşini s-au ciocnit şi au zburat peste trecerea de pietoni.

În zona Victoria, în intersecţia cu Progresului, două autoturisme – un Logan alb şi un WW Golf negru, s-au ciocnit violent. Impactul a fost aşa de violent încât maşinile au zburat practic pe trecerea de pietoni şi spaţiul verde din intersecţie. Cert este că în urma ciocnirii, una dintre maşini- cea neagră, a fost avariată rău de tot în partea din faţă. Cealaltă maşină, Loganul alb, a scăpat mai uşor, dar cei mai norocoşi au fost câţiva tineri care întâmplător traversau strada în momentul producerii accidentului.

Din fericire, cei doi conducători auto nu au suferit răni care să le pună viaţa în pericol, dar au fost conduşi la spital pentru un control mai amănunţit. Unul dintre șoferi are clavicula ruptă și a rămas internat iar celălalt a plecat acasă fiindcă nu are mai nimic.

Poliţiştii au efectuat măsurători în vederea demarării anchetei pentru a stabilii cine se face vinovat de producerea accidentului. 

Citeste si

Incendiile de vegetație din zona Câlnic și cele din Clisură au fost lichidate VIDEO

Incendiul de vegetație izbucnit în zona Câlnic, la marginea municipiului Reșița, a fost lichidat după …

2 comments

  1. Sa ne ####### la toti ma posesor de vaca cu cabina , inclusiv lu taticu nostru @@@@@@@@@ si a tuturor posesorilor de automobile.

    mesaj moderat

  2. Iarasi vitejii cu liniutele si cu taticul lor care vine sa-i recupereze.