VIDEO Plimbare cu aromă de iarnă și miros de vin fiert pe Semenic
Iată că iarna a început să își intre în drepturi și în cea mai calduroasă parte a țării, in vestul României. A nins iarăși pe Semenic, a nins pentru a treia oară în acest anotimp rece. Unde mai pui că a fost și un pic de viscol cu temperaturi mult sub zero grade.
Deci, este clar: a venit iarna cu adevărat. De pe la Prisop în sus, norii au pudrat pădurea și peisajul cu un praf parca de stele. Iarna a transformat brazii falnici în figurine de turtă dulce cu glazură fină și albă.
[youtube id=”ZeztbHw7JU0″]
Dar peisajul a devenit cu adevărat extraordinar în momentul în care am trecut de vechiul refugiu și în fața ochilor ni s-a așternut peisajul cu zăpada viscolită și înghețată pe ramurile copacilor și ale brazilor. Forme miraculoase formate din cristalele de gheață, imposibil de desenat sau reprodus, iți furau privirea. Cu siguranță că dacă era soare, ne credeam în pădurea de diamant a lui Greuceanu. Împreună cu mai mulți colegi și prieteni, am decis ca ziua de Duminică să nu fie o zi banală, rece și în oraș. Așa că, am decis ca acest weekend să-l petrecem la înălțime, la aer curat. Nici nu speram la zăpadă, dar probabil că am fost cuminți fiindcă am primit-o ca pe un dar.
Drumul- ca drumul de Semenic, nu comentăm, cam prost, dar se poate ajunge. Din păcate, în mijlocul stațiunii ne-a întâmpinat același peisaj dezolant, cu marile hoteluri ale fostului OJT – mândria Banatului Montan, în paragină și distruse. Am pornit-o mai sus, pe sub teleschi, și am ajuns pe culmea platoului Semenic. De aici, ne-a întâmpinat comitetul de primire: doi lupi ciobănești care efectiv au sărit pe noi, ne-au provocat la joacă și nu mai puteau de bucurie că văd oameni noi.
Dar, în afara celor ce nu iubesc turismul și turismul și au dus industria hoteliere de râpă, mai sunt și altfel de oameni: micii investitorii: am dat de aceștia când am poposit la Cabana Andra unde am găsit un loc ca din poveste, cu căldură și miros de scorțișoară. Și alți turiști. Mulți turiști, unii din zonă, alții de prin toată țara. Clienți cu nasul înghețat și patroni cu zâmbetul pe buze și vin fiert în căni. Așa am fost întâmpinați.
De data asta am ratat masa pe munte; am servit masa cu toții acasă la Reșița înainte de a pleca pe munte. Nu știam ce bunătăți au pe acolo: am văzut niște platouri cu ,,porcării” de-ți ploua în gură. De la cârnați și terminând cu jumări sau șoric galben și subțire, de toate erau acolo. Plus vreo 3 cepe de apă – roșii și vineții de parcă au stat și ele în frig și ger. Data viitoare nu mai ratăm ocazia fiindcă prețurile sunt mai mult decât convenabile: fiți atenți, pentru două sucuri, 4 căni cu vin fiert, două ceaiuri și o ciocolată caldă, am plătit 54 de lei. Pe bune, mai puțin decât în vreo un bar din centrul orașului.
Așa că, tura viitoare, mâncăm pe munte. la aer curat de peste 1440 de m altitudine și să sperăm cu și mai multă zăpadă.
Muzica si versuri: Daniel Panita
A dârdâit și consemnat, Paul
