A APĂRUT O NOUA CATEGORIE DE HOȚI – DEPISTAȚI DUPĂ CE AU ÎNCERCAT SĂ SUSTRAGĂ UN CATALIZATOR DE LA O MAȘINĂ

Se pare că județul Caraș Severin, mai ales zona rurală, a devenit câmpul de acțiune preferat de hoții de catalizatoare. Sâmbătă am avut de lucru în comuna Cornereva și la un moment dat, ne-a atras atenția un microbuz cu numere de Mehedinți care ne-a apărut de mai multe ori în cale. La un moment dat, în zona cătunului Gruni, l-am surprins pe șoferul microbuzului stând de vorbă cu un cetățean ce avea un catalizator în mână. Acest lucru ,,ne-a luminat” și am priceput imediat ce interese aveau respectivii cetățeni în zona Cornereva în zi de mare sărbătoare religioasă respectată cu sfințenie în zonă: SânToaderul Mare. Localnicii respăectă această sărbătoare și în afara mersului la biserică dimineața, aproape că nimeni nu mai iese din casă toată ziua.

Legat de informația de la IPJ, trebuie spus că în vineri, toiul zilei, în jurul orei 16 mai exact, doi bărbați de 21 și 25 de ani, din județul Hunedoara, au fost surprinși în timp ce ar fi încercat să sustragă catalizatorul unui autoturism parcat pe un teren împrejmuit, din localitatea Căvăran.

După ce au fost surprinși de proprietarul autoturismului, cei doi bărbați au încercat să fugă, plecând cu o mașină spre județul Timiș.

Imediat după sesizare, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au pornit în urmărirea mașinii cu care se deplasau cei doi bărbați, aceștia fiind opriți de polițiștii timișeni, pe raza municipiului Lugoj.

Cei doi tineri au fost preluați de polițiștii cărășeni și conduși la sediul Poliției Municipiului Caransebeș.

Din primele cercetări, s-au stabilit că ieri, în jurul orei 15.50, cei doi bărbați s-au deplasat cu un autoturism în localitatea Căvăran, unul dintre cei doi ar fi încercat să taie catalizatorul autoturismului, cu ajutorul unui flex, în timp ce al doilea tânăr aștepta la mașină, moment în care au fost surprinși de persoana vătămată.

Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii tentativă la furt calificat și continuă cercetările în acest caz.

Comentarii

comentarii

One thought on “A APĂRUT O NOUA CATEGORIE DE HOȚI – DEPISTAȚI DUPĂ CE AU ÎNCERCAT SĂ SUSTRAGĂ UN CATALIZATOR DE LA O MAȘINĂ

Comments are closed.