A fost o săptămână stabilă pentru leu – raport leu -euro
Evoluţia raportului euro/leu a fost una uşor descendentă, investitorii aşteptând concluziile întâlnirii Comitetului monetar al Rezervei Federale americane (FOMC).
Tranzacţiile zilnice s-au realizat, din nou, într-un culoar foarte îngust de circa un ban, iar euro a crescut de la 4,4170, la începutul perioadei, la 4,4267 lei.
Finalul intervalului a fost marcat de anunţul FOMC referitor la menţinerea dobânzii din SUA aproape de 0%, ceea ce a calmat investitorii, iar media euro a scăzut la 4,4211 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4180 şi 4,4240 lei, cu închiderea la 4,4210 – 4,4240 lei.
Evoluţia leului nu a fost influenţată de trimiterea în judecată a premierului Ponta de către DNA, iar în perioada următoare presiunile externe vor fi mai reduse, ceea ce i-ar permite menţinerea în culoarul 4,40 – 4,45 lei, valori situate în intervalul de stabilitate al BNR, de 4,38 – 4,52 lei.
Conform ultimei estimări a Comisiei Naţionale de Prognoză cursul mediu al euro din acest an va fi de 4,45 lei dar ar putea scădea în 2018 până la 4,40 lei
Cursul dolarului american a crescut la jumătatea perioadei la 3,9362 lei, dar a scăzut la finalul ei la 3,8638 lei, minim al ultimelor aproape opt luni, un curs mai scăzut, de 3,8583 lei fiind înregistrat în 6 februarie. Vineri, cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 3,858 şi 3,921 lei, semn că dolarul ar putea reveni astăzi spre pragul de 3,9 lei.
Estimările CNP trasează o evoluţie apreciativă şi faţă de dolar, care va avea în 2016 o medie anuală de 3,93 lei, de 3,88 lei în 2017 şi una de 3,83 lei în 2018.
Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,09 şi 1,101 franci/euro, a urcat de la 4,0202 la 4,0445 lei, la jumătatea perioadei, pe care a încheiat-o la 4,0379 lei.
Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,1215 şi 1,1460 dolari. Vineri seară, euro a închis pe scădere pe pieţele americane la 1,1299 dolari, ca efect al marcărilor de profit ale speculatorilor.
FOMC a decis joi să menţină dobânda cheie din SUA la 0 – 0,25%, minimul ultimilor aproape şapte ani, şi a anunţat că anticipează o creştere la 0,4% până la sfârşitul acestui an.
„Recentele evoluţii economice şi financiare de la nivel global pot restrânge activităţile economice într-o anumită măsură şi riscă să exercite presiune asupra inflaţiei pe termen scurt”, se arată în comunicatul Fed.
Unele din cele mai mari instituţii financiare ale lumii, precum Citigroup, Deutsche Bank sau Bank of Tokyo-Mitsubishi, estimează că dolarul va ajunge la paritate cu euro. Analiştii de la Goldman Sachs merg chiar mai departe şi estimează că euro se va deprecia la 95 de cenţi în următoarele 12 luni şi la 80 de cenţi până la sfârşitul anului 2017.
Analiza cuprinde perioada 14 – 18 septembrie