Accident cu autobuz răsturnat lângă Comorâște – Planul Rosu activat EXCLUSIV VIDEO

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 57, între localitățile Lățunaș și Comorâște, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autobuz, în care se aflau 17 persoane. Autobuzul de transport persoane circula din direcția Timișoara către Oravița, iar în afara localității Comorâște, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile răsturnându-se în șanț.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul. Pentru acordarea asistenței medicale de urgență s-a intervenit cu o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță.

Totatdată, în sprijinul echipajelor s-au aflat și 2 mașini de stingere.Salvatorii ajunsi la locul accidentului au evaluat medical toti cei 16 pasageri ai autocarului care s-au autoevacuat, iar 6 dintre acestia, in starevstabila, au fost transportati la Compartimentul Primiti Urgente Oravita (3 victime de catre ambulanta SMURD iar alte 3 victime cu ambulanta SAJ) in vederea evaluarii medicale mai amanuntite, ceilalti pasageri ai autocarului neavand nevoie de ingrijiri medicale.La ora 16.50, Planul Rosu a fost dezactivat.

Autobuzul a fost repus pe carosabil dupa aproximativ trei ore de o firma de tractari auto din Reșița.

Comentarii

comentarii

One thought on “Accident cu autobuz răsturnat lângă Comorâște – Planul Rosu activat EXCLUSIV VIDEO

Comments are closed.