Un accident cu un camion încărcat cu pietriș a avut loc joi în fața magazinului din centrul comunei Brebu din Caraș Severin. Mai exact, șoferul de 29 de ani al unui camion cu remorcă plin cu pietriș, într-o cubă, a pierdut controlul volanului, camionul a intrat în balans și s-a răsturnat. Întreaga încărcătură de câteva tone de pietriș a ajuns în șanțul și pe trotuarul din fața magazinului dintr-un centru comercial.
Numai norocul a făcut ca în urmă cu doar câteva secunde de la momentul producerii accidentului, exact prin acel loc să treacă o familie cu un copil. Din fericire, nu sunt victime umane, în schimb pagubele materiale sunt importante: de la distrugerile aduse magazinului în care a pătruns pietrișul prin geamuri și până la cheltuielile cu ridicarea camionului și îndepărtarea tonelor de pietriș împrăștiate.
La controlul cu aparatul etilotest, șoferul a ieșit negativ.
Info CS


