Accidente din cauza zapezii in Banatul Montan – Șoferii imprudenți au ajuns prin șanțuri VIDEO

Iarna și codul galben de ninsoare își arată efectele în Banatul de munte. Din cauza ninsorii care a început să cadă odată cu lăsarea serii, pe carsabil s-a depus un strat de zăpadă care are între 2 și 5 cm. Din această cauză, în mai multe zone din Caraș Severin deja se circulă greu, iar drumarii au ieșit la curățat carosabilul. Firmele de tractări au lucrat din zor și și-au mărit profitul cu ajutorul vremii și al neatenției șoferilor.  

Fiindcă nu au respectat viteza și nu au adaptat-o la condițiile de carosabil acoperit cu zăpadă și ud sau alunecos, chiar cu porțiuni de ghețuș, în jurul Reșiței au avut loc mai multe accidente. Pe DN58A Reșița – Timișoara, la o curbă, un autoturism a derapat și a ajuns în tufele de pe marginea drumului. Nu au fost personae rănite, doar pagube materiale. La câțiva km mai spre Reșița, la intrarea în cartierul Câlnic, au alt autoturism a ajuns într-un șanț de aproximativ 2 metri. Pe același drum, la nici 400 de m de acest accident, un alt șpofer pierde controlul volanului și ajunge cu autoturismul în șanțul de pe marginea drumului – autoturismul oprindu-se într-un echilibru precar.

Un alt accident a avut loc pe DJ 581 pe drumul spre Oravița. Un autoturism a derapat și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.   

Nici unul dintre șoferii implicate în accidente nu a consumat alcool. Niciunul nu a fost accidentat grav.  Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție datorită zăpezii de pe carosabil. Banatul se află până deseară sub avertizare de cod portocaliu și galben de ninsoare, vânt și vreme urâtă.

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “Accidente din cauza zapezii in Banatul Montan – Șoferii imprudenți au ajuns prin șanțuri VIDEO

  1. Domnu’ ziarist, cam cum va imaginati dvs ca acea masina citez: „un alt șpofer pierde controlul volanului și ajunge cu autoturismul în șanțul de pe marginea drumului – autoturismul oprindu-se într-un echilibru precar.” ar fi putut ajunge asa daca … era parcata??? Chiar nu se vede cata zapada e pe ea? Stii de ce te intreb Domnu’ Sherlock Holmes? Pentru ca EU sunt proprietarul masinii!!! Cel care a pierdut controlul volanului mi-a luat 2 (doua) masini ca la biliard. Amandoua PARCATE, Maestre.
    Interesant ar fi sa scrii motivul pt care nici un plug al primariei n-a trecut prin Calnic decat DUPA ce politia a sesizat ca e zapada pe carosabil.
    Uite, iti las adresa de mail daca ai nevoie de detalii:
    pandorarocktm@yahoo.com

Comments are closed.