Accidente în lanț pe pârtiile de schi de pe Semenic, doi copii accidentați în două zile

accident-partie1Mai corect ar fi: ,,de pe pârtia de schi de pe Semenic” fiindcă funcțională a mai rămas doar pârtia Goznuța.
Dornici de zăpada care a lipsit cu desăvârșire în acest anotimp rece, schiorii au luat cu asalt pârtiile de pe Semenic – odată cu primii fulgi de zăpadă. Dacă la alții a fost cod portocaliu și roșu cu necaz și amar cu prea multă zăpadă, pentru schiori și ,,oamenii muntelui” – și aici vorbim de cabanieri și proprietarii de capacități de cazare de pe munte, a fost prilej de mare bucurie.
Numai că, așa cum se întâmplă la români, minunea a ținut doar trei zile. Dacă la început toate pârtiile au fost funcționale, după câteva zile, din cauza vântului, neaua s-a cam dus și singura pârtie pe care s-a putut schia, a rămas Goznuța. Dar, și pe aceasta, zăpada abia acoperă iarba iar pietrele și-au scos semețe capul.
Numai că, lăsând la o parte ceea ce ar trebui să fie frumos, schiorii au nevoie de foarte multă atenție. Lăsând la o parte numărul mare de turiști de pe munte și mai ales, al celor avizi de ,,a se da la vale pe zăpadă cu schiurile” – cei ce au curajul de a intra pe pârtie, trebuie să fie și buni schiori.
Marți, un tânăr de 17 ani din Reșița, a alunecat și căzut lovindu-se cu capul de gheață. Tânărul și-a pierdut cunoștiința pentru aproximativ 10 minute, după care și-a revenit. Un echipaj al Ambulanței a ajuns pe munte la cabana salvamont- loc în care fusese adus tânărul, dar după un consult făcut de medicul echipajului, mașina s-a întors la Reșița fără pacient fiindcă acesta, pe proprie răspundere și semnătură, a refuzat să fie dus la spital pentru consultații amănunțite. Cu toate acestea, el a fost dus de familie la UPU Reșița noaptea, fiindcă i se făcuse rău și avea dureri cumplite de cap.
Al doilea accident a avut loc miercuri după masa, tot pe Goznuța. Un copil de 14 ani din Timișoara, a venit pe munte cu familia, dar ghinionul și zăpada înghețată, au făcut ca el să nu mai poată opri și să se izbească violent de o cabină metalică ce servea pe timpuri la vânzarea biletelor pentru schilift. Unii spun că aceasta ar aparține controversatul om de afaceri Ioan Birta de pe când avea afaceri pe munte, alții, spun că ar aparține altui intreprinzător de pe Semenic, omul de afaceri în turism și nu numai, Ioan Popa- patronul de la MonteBanato.
Copilul a avut noroc fiindcă pe pârtie, în momentul producerii accidentului, se afla un salvamontist care are profesia de asistent medical. Acesta i-a acordat primul ajutor copilului ce prezenta răni urâte la cap și la față, apoi a fost transportat cu ajutorul salvamontiștilor într-un loc accesibil de unde a fost preluat de ambulanță și transportat la UPU Reșița unde se află și acum în grija medicilor care l-au supus investigațiilor medicale amănunțite. Deși are lovituri puternice la față și la cap, viața sa nu este pusă în pericol.
Vom reveni cu amănunte.

Comentarii

comentarii