Acţiune dedicată sportului la Gen 7 – SPORTUL ÎN VIAŢA MEA – EDIŢIA A VII-A –

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA organizează, în luna februarie 2015, ediţia a şaptea a manifestării SPORTUL ÎN VIAŢA MEA. Este o acţiune dedicată sportului, prin secţiunile sale participanţii fiind provocaţi să prezinte aspecte ale activităţii sportive văzute din mai multe perspective. Este vorba despre activitatea didactică ilustrată prin lecţiile de educaţie fizică, sportul de masă, care implică toţi elevii din şcoli, şi sportul de performanţă, practicat de un număr mult mai mic de persoane.

Totodată, proiectul urmăreşte abordarea sportului şi a mişcării privite din perspectiva promovării unui stil de viaţă sănătos, manifestarea urmărind evidenţierea unor modele de bune practici. Acţiunea „Sportul în viaţa mea” doreşte să fie o reflectare a sportului din punctul de vedere al elevilor, al cadrelor didactice, dar şi al familiei şi al societăţii, în general. Simpozionul se va orienta spre felul în care sportul şi educaţia fizică conduc la o educaţie a copilului din mai multe perspective, atât prin intermediul orelor, dar şi prin activităţi extraşcolare.

Parteneri în organizarea şi desfăşurarea simpozionului sunt: Primăria Reşiţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Academia Olimpică Română – filiala Caraş-Severin, Direcţia pentru Tineret şi Sport Caraş-Severin, Asociaţia „Prietenii Munţilor” Reşiţa.
Scopul proiectului constă în promovarea sportului şi a educaţiei fizice pentru implementarea unui stil de viaţă sănătos, prin oferirea unor modele de bune practici în acest sens.

Proiectul cuprinde mai multe secţiuni.

I. DEDICATE PREŞCOLARILOR ŞI ELEVILOR DIN TOATE CICLURILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

· Iubesc sportul – concurs de COLAJ (preşcolari), desene, picturi, fotografii (clasele pregătitoare – I-XII)
· Sport şi fair-play la clasa pregătitoare – demonstraţii, ştafete, întreceri sportive cu participarea elevilor Şcolii Gimn. Nr. Reşiţa
· Vacanţe pe schiuri – lecţii de schi pe Muntele Semenic – în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Munţilor” Reşiţa

II. DEDICATE CADRELOR DIDACTICE

· Sportul şi educaţia fizică între formal şi nonformal – lucrări ale cadrelor didactice
III. Memorial „Profesor Nicolae Stăncună” – oferirea numelui „Nicolae Stăncună” sălii de sport a şcolii; meciuri de volei cu participarea profesorilor, a foştilor elevi şi a părinţilor elevilor din şcoală.
Acţiunea se derulează în mai multe etape şi în locaţii diferite.

26 FEBRUARIE 2015

· ora 11.00, sala de sport – moment festiv de oferire a numelui „Nicolae Stăncună” sălii de sport a şcolii;
· ora 11.15: Sport şi fair-play la clasa pregătitoare – demonstraţii, ştafete, întreceri sportive cu participarea elevilor Şcolii Gimn. Nr. Reşiţa
· ora 18.00: Memorial „Profesor Nicolae Stăncună” – meciuri de volei cu participarea profesorilor, a foştilor elevi şi a părinţilor elevilor din şcoală.

27 FEBRUARIE 2015, ora 12.00, amfiteatrul şcolii:

· Simpozion Sportul şi educaţia fizică între formal şi nonformal
· Vernisajul expoziţiei cuprinzând colaje, desene, picturi şi fotografii
· Premierea câştigătorilor din Şcoala Gimn. Nr. 7 Reşiţa

5-8 FEBRUARIE 2015

· Vacanţe pe schiuri – lecţii de schi pe Muntele Semenic – partener Asociaţia „Prietenii Munţilor” Reşiţa.

Toţi elevii vor primi diplome de participare. Totodată, se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune, pe categorii de vârstă (preşcolar, primar, gimnazial, liceal), celor mai reuşite lucrări înscrise în concurs. Pe un CD cu ISBN, vor fi publicate materialele cadrelor didactice care prezintă calitate, originalitate şi care respectă criteriile impuse de organizatori. Termenul limită pentru primirea materialelor este 21 februarie 2015.

COORDONATORUL PROIECTULUI este prof. Cristiana Schmaler, iar echipa de implementare este formată din membrii catedrei de educaţie fizică şi sport a şcolii, directorul adjunct, prof. Ileana Pomoja, şi consilierul educativ, prof. Cristina Ardeleanu.

Comentarii

comentarii