Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier pe drumurile publice din județ
În perioada 16-18 aprilie 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 34 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în total, 592 de sancțiuni contravenționale, dintre care 252 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
56 de conducători auto și pasageri au circulat cu autovehiculul fără a purta centura de siguranță, fapt pentru care au fost sancționați contravențional.
11 șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 4 conducători auto care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 18 permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cele 3 zile, polițiștii au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 4 privind conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.