Aer şi oxigen cu porţia şi numai pe bani pentru bolnavii de plămâni VIDEO

Din cauza problemelor birocratice, bolnavii de plămâni din Caras Severin, trebuie să-şi plătească porţia de aer. Este vorba de dependenţii de aparate de oxigen la domiciliu. Aceştia – deşi sunt asiguraţi şi au toate actele întocmite de medicul specialist pneumolog prin care se arata necesitatea unui asemenea tratament la zi, ei sunt nevoiţi să plătească fel de fel de taxe suplimentare – fie pentru aparat, fie pentru oxigen.

ESte și cazul domnului Eugen Păsărică din Reșița. Deși este dependent de concentratorul de oxigen chiar și pe timp de noapte, bărbatul de 54 de ani, trebuie să meargă lună de lună la medicul specialist pentru întocmirea actelor. Asta în condiția în care boala lui este cronică și nevidecabilă. Apoi, trebuie să ducă actele la CJAS, de unde, acestea după completare, îi sunt trimise înapoi prin poștă. Apoi, bolnavul trebuie să le retrimită la furnizorul de oxigen – proprietarul aparatului de respirat.

Și toate aceste drumuri sunt făcute de bolnavul care abia își trage sufletul și este dependent de aparatul de respirat şi oxigen. În cazul în care actele nu ajung la timp, omul este nevoit să plătească lunar diferite sume de bani către furnizorul de oxigen. 

Prin lege, asiguraţii beneficiază de aceste servicii gratuit, fără nici un fel de plată sau contribuție. Toate costurile sunt suportate de CJAS. Bolnavul spune că furnizorul de gaz nu-şi primeşte contravaloarea serviciilor de la CJAS la timp şi în aceste condiţii, trebuie să-şi recupereze de undeva banii, aşa că, îl forţează pe bolnav să dea aceste sume. 

Omul locuieşte singur, are copii, dar sunt la casa lor în Oltenia şi este nevoit să meargă la dispensarul TBC, apoi la CJAS după care la bancă să pune aceşti bani, asta în condiţia în care abia respira şi este dependent de aparatul care și noaptea este pornit pentru a nu se sufoca în somn. 

Omul are cel puțin 3 diagnostice cornice, de la BPOC și până la insuficiență respiratorie și cardiacă de gradul 4. Ambii plămâni îi sunt afectaţi de boală în proporție de până la 80% .

CJAS are o poziție foarte rigidă și spune că se respectă legislația în vigoare: actele trebuie depuse la timp, altfel, bolnavul trebuie să plătească. Asta în condiția în care legile sunt așa cum sunt și pe nimeni nu interesează că acești bolnavi abia respiră, iar părăsirea domiciliului este o adevărată încercare pentru ei.

Comentarii

comentarii

One thought on “Aer şi oxigen cu porţia şi numai pe bani pentru bolnavii de plămâni VIDEO

Comments are closed.