VIDEO Aici sunt banii dumneavoastra! De fapt, banii sunt la altii! Noi avem doar drumuri proaste

În urma expertizei tehnice privind executarea câtorva tronsoane de drumuri din Reșița, solicitată de Primăria Reșița la Facultatea de Construcții din cadrul Politehnicii Timișoara, s-au identificat câteva probleme, unele chiar grave, privind lucrările de reabilitare a șoselelor, după cum a precizat primarul Ioan Popa. S-au prelevat mostre de carote de asfalt de pe cele patru tronsoane de drumuri din oraș și au fost trimise la expertiză la Timișoara. Tronsonul 4, șoseaua care pleacă din centru până la Minda, are cele mai multe probleme.
”Una dintre ele este grosimea stratului care este sub cea proiectată în toate carotele care s-au prelevat de pe șosea. În loc de 10 centimetri să avem 6 sau 4 sau 3,5 cm. În afară de acest aspect calitatea bitumului este sub cea minim admisă de proiectant, e legată de procente din asfalt, este minim 6 și la probe s-au identificat 4,7 sau 5,3, deci sub minimul admis. A treia problemă era legată de materialul care se pune între straturile de asfalt ca să lege straturile de asfalt, acea plasă plastifiată care pe câteva tronsoane s-a găsit că nu s-a folosit ceea ce era indicat în proiect, ci altceva”, a explicat primarul. Datorită faptului că pe acest tronson nu s-a făcut frezarea plană și au fost valuri, acolo plasa plastifiată s-a rupt și straturile de asfalt nu erau legate între ele.

În urma unei expertize financiare pe care administrația locală o va comanda pe baza expertizei tehnice, Primăria Reșița va știi câți bani are de recuperat de la firma care a executat lucrările pentru tot asfaltul lipsă de pe cele 2 tronsoane cu probleme deosebite, din partea de sus a orașului (Triaj-Moroasa-Luncă, Centru – Minda).
”Intrăm în discuție cu firma care a executat lucrările și să vedem ce facem: ne dau banii, refac lucrarea, ne asigură o perioadă de întreținere a lucrării, pe câți ani”, a mai spus Popa. Primarul a precizat că va încerca inițial să recupereze prejudiciul creat de constructori pe cale amiabilă, sau printr-o mediere cu o instituție de profil și în cazul în care nu se va ajunge la o soluție favorabilă, se va merge chiar în instanță.

”Urmează să abordăm în primă fază constructorii. Vorbim aici în principal de Eco Bau Parc SRL și Polmar Construct, pe stronsonul 3, să încercăm o rezolvare amiabilă care ar fi benefică ambelor părți. În cazul în care nu reușim să ajungem la o concluzie, ne vom indrepta în instanță pe cale civilă, să ne recuperăm prejudiciul”, a adăugat Ioan Popa. Două dintre tronsoanele expertizate sunt în regulă, cele din zona Govândari – Bd. Republicii, Bd. Muncii. Doar 2 tronsoane de străzi au probleme, și anume cele din partea de sus a orașului, zona Triaj-Luncă -Moroasa și zona Orașului Vechi.

Lucrările pe toate cele 4 tronsoane de străzi au fost realizate pe credite care se ridică cumulat la valoarea de circa 12 milioane de euro, care se vor plăti încă 12 ani.
”Noi o să plătim, chiar ieri mă uitam pe documente, încă 12 ani de acum înainte, circa 480 de mii de lei pe lună, cam 100 și cateva de mii de euro pe lună vom plăti pentru aceste lucrări”, a mai adăugat Ioan Popa.

Comentarii

comentarii