Al doilea accident grav pe ziua de azi – Un bărbat de 34 de ani a murit strivit VIDEO

Al doilea accident grav pe ziua de azi. Grav accident de circulație în această seară la Reşita, pe Calea Timisoarei – Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte. Un autoturism SUV ce venea dinspre Câlnic, a pătruns pe contrasens şi a lovit cabina unui autotir. Impactul a fost așa de violent încât SUV-ul s-a îndoit la 90 grade. Șoferul – un bărbat de 34 de ani – a rămas strivit între fiarele mașinii.

În câteva minute, la fața locului a sosit un echipaj de de la Stația Județeană de Ambulanță care i-a acordat șoferului primul ajutor, chiar dacă acesta era în stare de inconștiență. Două echipaje de pompieri militari au intervenit de urgență și s-au chinuit mai bine de jumătate de oră pentru a elibera bietul om dintre fiarele mașinii. El a fost predat în stare de inconştienta echipajului de ambulanță și transportat la UPU din Spitalul Judeţean de Urgență. Din păcate, cu tot efortul medicilor și de la ambulanță și de la UPU, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată. Barbatul este polițist și sef de post în comuna Ramna.

Al doilea accident grav pe ziua de azi. Polițiștii de la Serviciul Rutier și cei de la criminalistică, au început măsurătorile și au deschis un dosar de cercetare penală.

Într-un comunicat de presă al IPJ Caraș Severin, se spune că:

,,Suntem alături de familia colegului nostru care astăzi și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier, produs pe strada Timișoarei din Reșița.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că autoturismul condus de acesta, din direcția Câlnic către Triaj, pe fondul unui carosabil umed, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, care circula din direcția opusă, în urma impactului, polițistul decedând.

Politiștii rutieri vor deschide un dosar penal și vor continua cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.

Comentarii

comentarii