Alegeri prezidentiale la Resita – Luminita Jivan VIDEO

Alegeri prezidentiale la Resita. Primul tur al alegerilor prezidențiale a început în întreaga țară azi-dimineaţă la ora 7, când secţiile de votare şi-au deschis porţile pentru cei mai conștiincioși alegători. Ca și la anterioarele alegeri, secţiile beneficiază de sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal. În Caraș-Severin sunt înscriși pe listele electorale permanente peste 265.000 de alegători.

La Reşiţa, startul votului a fost unul liniştit, fără incidente, aşa cum a fost, de fapt, şi campania electorală. Secţiile de votare n-au fost foarte animate la prima oră. Ca la fiecare scrutin, cei mai harnici alegători au fost şi de această dată seniorii. Persoanele mai în vârstă s-au trezit devreme şi au ţinut să-şi exercite cât mai repede dreptul de vot. Cu toții speră ca viitorul președinte să ducă țara spre mai bine.

 

Alegeri prezidentiale la Resita. Procesul electoral s-a desfășurat fără incidente. Deputatul Luminița Jivan și-a exprimat opțiunea electorală după amiază.

Ultimele date neoficiale de tip exit-poll, disponibile la partide, pentru ora 20.00, arată că lupta pentru locul 2 ar putea fi tranşată în diaspora. In Romania, au votat 8,6 milioane de alegatori. Rezultatele sunt partiale si sufera modificari de la o ora la alta.

Klaus Iohannis – 36%

Viorica Dăncilă – 23%

Dan Barna – 16%

Mircea Diaconu – 7%

Theodor Paleologu – 6%

Kelemen Hunor – 4%

Ramona Ioana Bruynseels – 2%

Alexandru Cumpănaşu – 1%

Potrivit specialiştilor, se estimează că din totalul voturilor exprimare, Diaspora ar însemna aproximativ 6%, voturi care ar urma să fie împărţite egal între Iohannis şi Barna, cu un mic procent pentru Paleologu.

Citeste si

Peste 70 de pompieri și silvicultori, sprijiniți de elicoptere Black Hawk se luptă cu incendiile de vegetație din Clisură și din Reșița VIDEO

Situația este deosebit de dificilă și în municipiul Reșița. Incendiul de vegetație izbucnit în 31 …