Aleșii locali preferă să plătească amenzi, decât să meargă la cursurile obligatorii – de altfel VIDEO

Aleșii locali preferă să plătească amenzi, cei drept mici, decât să meargă la cursuri. S-a întâmplat din nou când niciunul dintre aleșii locali cărășeni programați la Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova nu s-au prezentat.

Primarii, viceprimarii şi secretarii localităţilor sunt obligați prin lege ca cel puțin o dată pe mandat să urmeze cursurile Centrului Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova.

Acestea le asigură formarea de competenţe şi aptitudini aplicabile în gestionarea situaţiilor de urgenţă: planificare, organizare, comunicare, coordonare şi conducere, evaluare, proceduri de operare, însă, toate acestea par opționale pentru cei 7 aleși locali: primarul din Ciudanoviţa şi viceprimarii din Cornea, Bucoşniţa, Teregova, Topleţ, Turnu Ruieni şi Vermeş care au spus ,,pas” cursurilor.

Amenzile nu par să îi sperie pe aleșii locali, având valoarea de 50 de lei – cel mult îi fac să zâmbească. de altfel prefectul spune că va cere mărirea acestora. A trage chiulul de la astfel de cursuri este o practică mai veche în județ, nici și în mandatele trecute aleșii locali nu s-au înghesuit să participe la astfel de cursuri.

Comentarii

comentarii