Alianța 2020 USR PLUS pe ultima sută de metri spre alegerile europarlamentare

Campania pentru alegerile din 26 mai, s-a desfășurat alături de
cărășeni, în orașele și satele județului. În aceste săptămână, membrii
alianței au fost prezenți atât în Reșița și Caransebeș, cât și în
Anina, Oravița sau Bocșa. Campania se va încheia în Herculane și pe
clisura Dunării, la Moldova Nouă.

Echipele de voluntari au bătut la pas satele din Caraș-Severin, locuri
în care implicarea tinerilor în viața comunității este așteptată și
reprezintă o speranță pentru un viitor mai bun.

Feedback-ul a fost pozitiv în localitățile pe care le-am parcurs.:
cărășenii își doresc politicieni curați și energici care să-i
reprezinte, oameni noi care să aducă o schimbare de mentalitate la
nivelul administrației locale și centrale.

Pe ultima sută de metri către europarlamentare, Alianța 2020 USR PLUS
prezintă 3 motive pentru care cărășenii să se prezinte la vot în 26 mai:

1. Suntem singurii din politica noastră care ne-am bătut cu adevărat
cu PSD în ultimii doi ani.
Am fost în stradă la OUG13, am fost în stradă pe 10 august, am avut
colegi care au stat prin spitale în urma intervenției jandarmilor. Am
făcut grevă în Parlament ca să blocăm maltratarea legilor Justiției.
Am contestat la Curtea Constituțională fiecare abuz legislativ al
PSD-ului. Am strâns un milion de semnături pentru Fără Penali în
Funcții Publice și peste 100.000 pentru Oameni noi în politică.

2. N-am fost parte a farsei politico-interlope din ultimii 30 ani.
Suntem oameni noi în politică și am intrat în politică tocmai pentru
că vreme de 30 de ani politicienii nu au fost în stare să facă nimic –
nu avem nici măcar o singură autostradă care să lege provinciile
istorice, nu avem niciun spital regional nou, avem în continuare sute
de școli cu WC în curte. Acei câțiva dintre noi care au fost pentru
puțină vreme în administrație au fost ca o gură de aer proaspăt, au
arătat că România poate fi guvernată și altfel, nu doar prin hoție și
prostie.

3. Știm foarte clar ce vrem să facem pentru România în Parlamentul European.
Suntem primii care am prezentat un plan concret pentru România în
Europa: legislație europeană anti-corupție, mai mulți bani europeni
pentru spitalele și autostrăzile din România, extinderea programului
Erasmus pentru liceeni, programe pe bani europeni pentru românii din
Diaspora care se întorc acasă și deschid afaceri în România.

Comentarii

comentarii