Amenzi de aproape 20.000 de lei aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin în luna august 2018

În luna august 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin, a efectuat 150 controale, din care 61 în domeniul relaţiilor de muncă şi 89 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare totală de 17.500 lei.

În domeniul relațiilor de muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de 4.500 lei. Principalele deficienţe întâlnite au fost: netransmiterea modificărilor clauzelor contractului individual de muncă în aplicaţia electronică REVISAL, neacordare drepturi salariale, nerespectare repaus săptămânal, etc.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de 13.000 lei, pentru deficienţe referitoare la: neefectuarea controalelor interne la locul de muncă, neefectuarea examenelor medicale periodice, necompletarea fişei postului cu atribuţiile şi răspunderile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neprezentarea riscurilor de accidentare cu ocazia instruirii la locul de muncă, etc.

În perioada 01.08.2018 – 31.08.2018 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş–Severin au fost comunicate de către angajatori 7 evenimente care au avut ca urmare 7 incapacități temporare de muncă, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă aceste evenimente se încadrează în categoria accidentelor de muncă.
S-au dispus de către inspectorii de muncă 169 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor.

Din aplicaţia electronică REVISAL constituită la nivel naţional şi gestionată de Inspecţia Muncii, la angajatorii din judeţ figurează 51.091 de salariaţi activi, 56.106 contracte individuale de muncă în derulare (din care 49.968 pe perioadă nedeterminată şi 6.138 – perioadă determinată).

În baza Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, s-au luat în evidenţă 765 zilieri, iar conform Legii nr.62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 2 contracte colective de muncă şi 2 acte adiţionale (prelungire a duratei de valabilitate/modificare a contractului colectiv de muncă).

Comentarii

comentarii