Analiza financiara infocs.ro a saptamanii – Leul, dolarul și dobânzile au crescut în iunie

Moneda națională a avut o evoluție mai agitată în perioada analizată, dar s-a menținut în apropierea pragurilor de rezistență de la 4,66 – 4,67 lei/euro, care s-au conturat încă de la începutul anului.
Comparativ cu sfârșitul lunii trecute euro s-a apreciat aproape cu 0,3%, dolarul cu peste 0,75% iar francul elvețian a stagnat.
Pe segmentul monetar indicii ROBOR nu și-au contenit creșterea, valoarea lor triplându-se comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a crescut la 3,16%, nou maxim al ultimilor patru ani, iar cel la șase luni, utilizat în cazul creditelor ipotecare, la 3,24%. Indicii la nouă luni și 12 luni au atins valoarea de 3,25%, respectiv 3,31%.
Guvernatorul Mugur Isărescu a afirmat săptămâna trecută că valorile din piața monetară sunt acomodante. „Dacă ţineam dobânzile mai sus pe piaţa monetară, se aprecia leul, intrau capitaluri speculative, intram în altă belea. Se deteriora mai mult contul curent”, a explicat dl Isărescu.
Cursul euro a scăzut de la 4,6665, la debutul intervalului, la 4,6537 lei, la jumătatea lui, pentru a-l încheia la 4,6611 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,658 – 4,667 lei, cu închiderea la 4,665 lei.
Parcursul leului va continua să fie grevat de factorii politici locali, cel mai agravant fiind posibila suspendare a președintelui Iohannis, care ar permite promulgarea rapidă a legilor Justiției.
Pe de altă parte, guvernatorul BNR observa că „în contextul a doi ani de stimulenţi fiscali, 2016 şi 2017, dezechilibrele externe s-au accentuat, dar încă nu s-au depăşit limitele de prudenţă (…) Deficitul de cont curent este sub pragul de 4%, deci sub pragul de prudenţă, dar trendul de creştere din ultima perioadă este prea puternic pentru a nu fi semnalat”.
Cursul dolarului american s-a mișcat în culoarul 3,9981 – 4,0267 lei, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,0033 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,993 și 4,033 lei.
Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale în culoarul 1,149 – 1,16 franci/euro, iar media ei scăzut de la 4,0527 la 4,0325 lei, perioada fiind încheiată la 4,0340 lei.
În perioada analizată, euro a fluctuat între 1,1527 și 1,1720 dolari, bursele americane închizându-se vineri la 1,1684 dolari.
Moneda unică a beneficiat de suportul creșterii în iunie a inflației din zona euro la 2%, nivel care ar putea permite BCE sa treacă la majorarea dobânzilor care se situează în prezent aproape de 0%.
La finalul intervalului bitcoin a scăzut sub pragul de 6.000 de dolari ceea ce face ca pierderea din acest an să depășească 50%.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora la sfârșitul intervalului 5.791,19 dolari, minim care nu a mai fost atins din noiembrie trecut. Reamintim că la finalul lui 2017 bitcoin s-a apropiat de pragul de 20.000 dolari.
Analiza cuprinde perioada 25 – 29 iunie

Comentarii

comentarii