Ar fi mâncat și jar, dar fiindca n-a avut, a preferat vreo 3 bucățele de cupru

radiologieSe spune că unii ,,ar face și pe dracu-n patru” sau ,,ar mânca și jăratec”- numai să scape de pușcărie, asta după ce oamenii legii au pus mâna pe ei și i-au băgat la pușcărie pentru faptele comise. NUmai că la Reșița, un asemenea personaj, neputând face altceva, a înghițit și el ce-a găsit la îndemână pentru a fi dus la spital și în felul acesta să poată ieși de la arest.
Așa s-a întâmplat și în seara zilei de 11 februarie, când G.I. în vârstă de 33 ani, care se afla în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin- mai pe scurt, la arest, a rupt și înghițit din ţeava de cupru care susţinea perdeaua de la duş, trei bucăţele de metal. Și asta nu pentru că ar fi avut acrență de minerale, metale și alte vitamine în organism, dar știa bine ce vrea să facă fiindcă probabil plănuise totul. Fiindcă a simțit probabil că nu i-a ajuns prima porție, individul a mai pregătit alte trei bucăţi, însă a trebuit să-și pună pofta-n cui fiindcă a fost oprit la timp de agentul de poliţie care asigura paza persoanelor reţinute. Apoi, a urmat întocmai scenariul pe care îl pregătise: a început să acuze dureri- ,,au și vai, of că mor” și conform procedurii, acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost făcute investigaţii imagistice şi s-a stabilit că nu sunt riscuri asupra sănătăţii şi integrităţii corporale, iar bucăţile înghiţite vor fi eliminate pe cale naturală, lucru care s-a şi întâmplat.
Bărbatul a sosit în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă în cursul zilei de luni, 10 februarie a.c., din penitenciar, pentru a fi cercetat în alte dosare penale. Este cunoscut cu antecedente penale, recidivist, fiind condamnat pentru infracţiuni de furt.
În data de 12.02.2014 a fost transferat la penitenciar – probabil pentru ași finaliza înaltele studii.

Comentarii

comentarii