Atentie la apelurile primite de la numere internationale!

ANCOM atrage atentia utilizatorilor serviciului de telefonie mobila asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internationale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de frauda realizate de persoane necunoscute ce incearca sa obtina castiguri ilegale. Apeland inapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxati, costurile regasindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie.

Frauda cu apeluri pierdute

Persoanele care au intentia de a insela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automata a unor numere selectate aleatoriu, cu intentia ca cel apelat sa sune inapoi. Victima suna de obicei la un numar de telefon cu suprataxa, iar scopul celor apelati este sa mentina apelul activ un timp cat mai indelungat si sa obtina, astfel, castiguri ilicite.

Tarifele aplicate acestor apeluri, catre numere din tari precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regasesc, ulterior, pe factura persoanei care apeleaza.

Ce trebuie sa faca utilizatorii pentru a evita acest tip de frauda?

Persoanele care intampina o astfel de situatie sunt indrumati sa nu sune inapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atat mai putin daca acestea sunt numere internationale provenind din tari cu care nu au nicio legatura. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal daca acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

Ce, cum si unde reclami?

Utilizatorii care intalnesc acest tip de frauda sunt sfatuiti sa informeze furnizorul lor de servicii de telefonie si, totodata, sa se adreseze Politiei, institutia abilitata de dispozitiile legale in vigoare sa investigheze posibilele cazuri de inselaciune sau de infractiuni informatice.

Mai multe informatii cu privire la acest subiect sunt disponibile pe site-ul Infocentru ANCOM, aici. De asemenea, informatii pot fi gasite si pe site-urile furnizorilor de servicii de telefonie mobila.

Comentarii

comentarii

One thought on “Atentie la apelurile primite de la numere internationale!

Comments are closed.