Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor intră în vigoare vineri, 28 septembrie 2018. Potrivit legii, proprietarii şi chiriaşii din condominii vor avea noi drepturi, dar şi noi obligații. Iar sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor sunt mai dure decât până acum. Cea mai drastică …
Citeste mai multeditor
Creste si tot creste – Cotația euro a trecut de 4,67 lei
Tensiunile din cadrul PSD, care au adus ieri demisia ministrului Educației, dar și decizia Rezervei Federale americane de a majora dobânda sa de politică monetară au reprezentat tot atâtea motive de depreciere a leului față de principalele valute. Cursul euro a crescut de la 4,6605 la 4,6647 lei, maximul ultimelor …
Citeste mai multAmenzi de aproape 20.000 de lei aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin în luna august 2018
În luna august 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin, a efectuat 150 controale, din care 61 în domeniul relaţiilor de muncă şi 89 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare totală de 17.500 lei. În domeniul relațiilor de muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de …
Citeste mai multAlertă medicală în Caraş-Severin – cazuri de de West Nile VIDEO
Alertă medicală în Caraş-Severin după ce au fost confirmate trei cazuri de West Nile. Trei femei din Reşiţa, Caransebeş şi Bozovici cu vârste de 30, 81 şi respectiv 70 de ani, prezintă simptome ale virusului transmis de ţânţari. În cazul femeii de la Bozovici, ambele seturi de analize au confirmat …
Citeste mai multSăptămâna Europeană a Mobilităţii la Gen 7 Resita
La Școala Gimnaziala Numărul 7 din Reşita a fost marcată, şi în acest an, Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Cei mai mici elevi s-au întrecut într-o competiţie de role, biciclete şi trotinete. https://youtu.be/CbgfXTbtq1w Sfârşitul de săptămână a însemnat mişcare şi distracţie pe cinste pentru elevii din ciclul primar de la Scoala Gimnaziala …
Citeste mai mult„Eu aleg România. Istoria românilor în 100 de momente esenţiale” prezentate de Radio Resita VIDEO
Studioul Teritorial Radio România Reşiţa a prezentat resitenilor expoziţia de panouri intitulata „Eu aleg România. Istoria românilor în 100 de momente esenţiale”, o campanie a Radio România, dedicată Anului Centenar. În centrul civic au fost expuse zece panouri în care au fost prezentate o sută de momente istorice ale poporului …
Citeste mai multC. N. T. Lalescu din Reşiţa – Şcoală ambasador a Parlamentului European
Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa a primit titlul de Şcoală ambasador a Parlamentului European. Pe parcursul anului şcolar 2017-2018 elevii de la Colegiul Traian Lalescu din Reşiţa au organizat şi au participat la o serie de evenimnte dedicate Uniunii Europene prin care elevii erau invitaţi să afle ce înseamnă …
Citeste mai multDoua incendii la Oravita intr-o zi
Forţele Secţiei de Pompieri Oraviţa au intervenit pe parcursul zilei de azi pentru lichidarea a doua incendii. Primul a izbucnit la o gospodărie din localitatea Ciuchici şi a distrus aproximativ 30 mp din acoperiş. Pentru lichidarea acestui incendiu au intervenit 9 subofiţeri cu sprijinul a doua autospeciale de intervenţie şi …
Citeste mai multAgentiile de turism din Caras Severin, respecta legea
CAMPANIA NAŢIONALĂ PRIVIND VERIFICAREA MODULUI ÎN CARE AGENŢIILE DE TURISM RESPECTĂ PREVEDERILE LEGALE ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ În perioada 05 – 07.09.2018 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au derulat acțiuni de control în cadrul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care agenţiile de turism …
Citeste mai multModalități de comunicare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara
Agenția Națională de Administrare Fiscală este preocupată de îmbunătățirea relației cu contribuabilii, dar și de creșterea calității și celerității serviciilor oferite de structurile Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, inclusiv ale Administrațiilor județene ale finanțelor publice din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Astfel, cei interesați pot accesa următoarele …
Citeste mai mult
Info CS