VIDEO AUTOBUZE PENTRU CARANSEBEȘENI – PRIMARUL VREA TRANSPORT GRATUIT PENTRU LOCALNICI

Primarul Municipiului Caransebeș, Ion Marcel Vela, a postat pe pagina sa de fb câteva rânduri și un set de fotografii care nu mai au nevoie de nici o completare. Așa că, am făcut doar un simplu copy-paste și iată ce vrea să transmită edilul orașului de pe Timiș și Sebeș.

,,Ne-am dorit încă de acum doi ani să reînființăm transportul public de călători, am avut și resursele financiare din taxele de tranzit prin oraș, pentru că această investiție este strict din bugetul local, însă au fost acele proceduri complicate vizavi de licitații, contestații, care ne-au întârziat.
Urmează să vină și microbuzele și sper ca locuitorii municipiului Caransebeș să fie mulțumiți de transportul public de călători, unul modern și civilizat.

Doresc să propun Consiliului Local o soluție aproape unică în România; aceea ca transportul în comun să fie gratuit pentru cetățenii Caransebeșului. Până la urmă, autobuzele sunt achiziționate din bugetul municipiului, adică din taxele și impozitele caransebeșenilor, iar aceștia merită un transport public de călători gratuit”.

Marcel Vela

Comentarii

comentarii