Joi seara, prin apel la numărul unic de urgență 112, pompierii militari din cadrul ISU Semenic au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în trafic. Nenorocirea s-a întâmplat în jurul orei 20:30 la ieșire din Reșița spre Caransebeș pe DN58.
La fața locului s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată cu un echipaj format din 4 militari.
În autoturism se aflau doi adulți și un minor, care s-au auto evacuat în siguranță înainte de sosirea forțelor de intervenție. Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a incendiului pare să fie un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului. Șoferul spune că a simțit un miros puternic de cabluri încinse, după care un val de fum a inundat autoturismul. Fără a intra în panică, omul a oprit autoturismul și și-a evacuat familia la loc sigur – moment în care mașina a fost cuprinsă de flăcări.


Info CS