Bani europeni pentru reabilitarea Băilor Herculane VIDEO

Staţiunea a intrat într-un con de umbră după privatizarea lui Armas girata de Agaton şi Năstase la acea vreme. Centrul istoric ajunsese o ruină, şi zeci de clădiri cu peste 200 de ani de istoria în spate, se degradau de la o zi la alta. Din fericire, în ultimii 10 – 12 ani, lucrurile au început să se miște și la Băile Herculane şi încet – încet, bimilenara staţiune, revine la viaţă.

Stațiunea Băile Herculane își schimbă înfățișarea cu ajutorul banilor europeni. Primăria a obținut două finanțări în valoare de peste 18.000.000 milioane de lei. Banii sunt pentru dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear.

Proiectele cuprind reabilitarea unor obiective precum Teatrul de vară, Izvorul Domogled sau Podul de piatră.

Lucrările în cadrul proiectelor ce au drept obiectiv revitalizarea stațiunii Băile Herculane prin intervenții în infrastructura de turism vor începe în perioada imediat următoare. Un prim proiect, în valoare de peste 13 milioane de lei, prevede reabilitarea a 6 obiective.

Tot cu ajutorul fondurilor europene va fi reabilitat și Podul de piatră din stațiune.

Cele două proiecte sunt finanțate prin Programul Operațional Regional, în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Comentarii

comentarii