Bărbat in coma dupa de a fost atacat şi lovit în cap cu sabia la Caransebeş

Un bărbat din Caransebeş se afla acum într-o stare de sănătate foarte gravă după ce a fost lovit în cap. Sora acestuia spune că fratele său este în comă cu diagnostic de hematom pe creier. Se pare că un scandal iscat între doi bărbaţi s-a lăsat cu urmări tragice la Caransebeş. În urma unei neînţelegeri între cei doi a izbucnit o ceartă iar unul dintre bărbați l-a lovit pe celălalt cu o sabie în cap. Iată ce spune soră bărbatului agresat într-un mesaj trimis pe adresa redacţiei www.infocs.ro:

,,Sunt 3 zile de când eu şi familia mea trăim cel mai negru coşmar datorită unui om fără suflet: D. DANIEL din Caransebeş. Acesta s-a crezut mai puternic dacă apelează la atacul direct lovindu-l pe fratele meu cu o sabie în cap. După ce a căzut la pământ, fratele meu a fost călcat efectiv în picioare de către D. Daniel.

Am anunţat poliţia, fratele meu este la spital în stare foarte gravă, dar azi, agresorul este liber iar fratele meu, tata a doi copii, zace pe un pat de spital cu sânge pe creier într-o stare critică.

În România, dacă furi o pâine intri în puşcărie, dar dacă nenoroceşti un om pe viaţă, eşti liber să umbli pe străzi. Asta este ţara în care trăim. Dumnezeu să-l pedepsească pentru tot răul pe care l-a făcut. D. DANIEL, mi-ai nenorocit fratele şi familia iar eu nu te iert niciodată. Voi căuta dreptatea pe toate căile”.

Citeste si

Acțiunile tip Releu ale polițiștilor cărășeni continuă pe DN6

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune pe Drumul Național 6, pentru …