,,Bătălia Cărților”, ediția a IX-a la Reșița

Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin lansează vineri, 08 aprilie 2022, o nouă ediție a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărţilor”.

În vederea promovării concursului ne propunem să organizăm întâlniri cu elevii de gimnaziu și liceu din Reșița, cărora li se adresează acest proiect. Prima întâlnire va avea loc vineri08 aprilie, cu începere de la ora 10.00, în amfiteatrul Colegiului Național ,,Mircea Eliade” Reșița.

„Bătălia Cărţilor” este un  concurs naţional de lectură,  iniţiat de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” în anul 2014. Se derulează anual în mai multe biblioteci publice din România, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România și la Chișinău.

Concursul şi-a propus ca scop cultivarea gustului pentru lectura de plăcere în rândul copiilor (11-13 ani) şi  adolescenţilor (14-18 ani) şi cuprinde mai multe etape:

  • Selecţia şi întocmirea listelor de câte 10 titluri pentru fiecare categorie de vârstă.
  • Lansarea concursului, înscrierea participanţilor şi perioada de lectură (aprilie – octombrie). Pentru calificare în finala concursului fiecare participant trebuie să citească toate cele 10 cărţi, să întocmească Fişe de lectură pentru fiecare carte din concurs şi să acorde, în Carnetul de lectură, puncte de la 1 la 5 pentru fiecare carte citită.
  • Organizarea Finalei – „bătălia” propriu-zisă şi desemnarea câştigătorilor – luna noiembrie.

În cadrul FINALEI concurenţii îşi susţin cartea preferată, răspund la un şir de întrebări pe marginea cărţilor citite, primite de la ceilalţi finalişti, iar juriul desemnează Cititorii anului la ambele categorii de vârstă. Se mai acordă premii pentru cea mai bună Fişă de lectură, pentru implicare în dezbatere, pentru cea mai echilibrată şi raţională pledoarie şi altele, la decizia juriului.

După centralizarea voturilor din Carnetele de lectură, sunt  desemnate Cărţile anului pentru fiecare categorie de vârstă.

Partener la nivel local al proiectului este Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.

Mai multe informații despre concurs se pot obține în secțiile și filiale Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin.

Clara Maria Constantin

Manager

Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici”

Caraș-Severin

LISTĂ CĂRȚI PARTICIPANTE LA

CONCURSUL NAȚIONAL DE LECTURĂ „BĂTĂLIA CĂRȚILOR”, EDIȚIA A IX-A

Secțiunea copii (11-13 ani)

  1. J. J. Grabenstein; Chris Grabenstein – Strălucește!, Ed. Corint Junior
  2. Katherine Rundell – Exploratorul , Ed. Booklet
  3. Laurel Snyder – Insula orfanilor, Ed. Arthur
  4. Lindsay Eager – Anotimpul albinelor, Ed. Arthur
  5. Natalie Lloyd – Extraordinar, Ed. Arthur
  6. Paola Peretti – Distanța dintre mine și cireș, Ed. Litera
  7. Călin Torsan – Prieten cu umbra, Ed. Polirom
  8. Ruth Behar – Povestea norocoasei Ruth, Ed. Corint Junior
  9. Ulysses Moore – Poarta timpului, Ed. Rao
  10. Lisa Thompson – Băiatul de acvariu, Ed. Arthur

Secțiunea adolescenți (14-18 ani)

  1. Ruperto Long – Fetița care privea trenurile plecând, Ed. Epica
  2. Hiro Arikawa – Memoriile unui motan călător, Ed. Humanitas Fiction
  3. Jessica Park – 180 de secunde, Ed. Booklet
  4. Heather Morris – Povești despre speranță, Ed. Humanitas Fiction
  5. K. K. Pérez – Moștenirea lui Tesla, Ed. Aramis
  6. Nadia Terranova – Adio, fantasme, Ed. Polirom
  7. Nicholas Bowling – Destinul unei vrăjitoare, Ed. Rao
  8. Ruta Sepetys – Fântânile tăcerii, Ed. Epica
  9. Simona  Antonescu – În umbra ei, Ed. Polirom
  10. Tara Westover – Învățare, Ed. Publica

Comentarii

comentarii

One thought on “,,Bătălia Cărților”, ediția a IX-a la Reșița

Comments are closed.