BREAKING NEWS UPDATE 2 Tragedie la Verendin- un mort și un rănit într-un accident de tractor

tractor1UPDATE 2: În urma intervenţiei pompierilor militari şi a celor prezenţi la faţa locului, cel de al doilea bărbat prins sub tractor, a fost scos- din fericire, în viaţă. El este cel care a condus tractorul şi are 41 de ani. Bărbatul poseda permis de conducere iar tractorul era cu acte în regulă şi înregistrat pentru a putea circula pe drumurile publice. Poliţiştii dau ca posibilă cauză a accidentului, viteza prea mare cu care şoferul a condus tractorul. Din păcate, pentru cel de al doilea pasager din tractor, nu s-a mai putut face nimic.
UPDATE. Tragedia de azi vine după un alt eveniment cumplit petrecut ieri în sat. Un tânăr de 20 de ani, tot din Verendin, a intrat ieri cu motoreta într-o combină agricolă. Iată ce spune poliţia în acest caz:
În seara zilei de 25 iulie a.c., poliţiştii rutieri au intervenit la un accident
produs în afara localităţii Verendin, sesizat prin apelul unic de urgenţă 112.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat cu ocazia verificărilor că
I.CONSTANTIN, în vârstă de 22 ani, în timp ce conducea un motociclu
neînregistrat, din direcia Verendin spre Mehadica, nu a adaptat viteza întro curbă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un utilaj agricol
neînregistrat în circulaţie şi care era condus de către V.ION, de 46 ani.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului motociclului, care
nu purta casca de protecţie.
Conducătorul utilajului agricol a fost testat cu aparatul alcooltest şi s-a
constatat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice.
Cadavrul tânărului a fost depus la morgă unde în urma necropsiei efectuate
de medicul legist se vor stabili cauzele decesului.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea
infracţiunii de ucidere din culpă.
Azi în jurul orei 13:30 , la intrarea în Verendin dinspre Luncaviţa, mai exact, la pod, a avut loc un grav accident soldat din câte se pare, cu cel puţin doi morţi.
Pe pod, tractorul cu remorcă în care se aflau mai mulţi oameni, s-a răsturnat de pe pod de la o înălţime de aproximativ 3 metri în albia râului. Un bărbat a murit pe loc iar un al doilea este prins sub tractor. În acest moment, echipajele de descarcerare ale ISU Caransebeş se îndreaptă spre locul tragediei.
Vom reveni cu amănunte.

Comentarii

comentarii