Că-așa beu oamenii buni……I-a fost confiscată băutura

În dimineaţa zilei de 23 septembrie a.c., în zona localităţii Petroşniţa, poliţiştii de la Poliţia Municipiului Caransebeş au verificat un autoturism, al cărui conducător a oprit brusc şi a stins luminile după care a părăsit autovehiculul, la vederea poliţiştilor.
În urma controlului în autoturism au fost găsiţi 210 litri de băutură spirtoasă (posibil ţuică) pentru care şoferul B.T., în vârstă de 34 ani, nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Băutura a fost confiscată şi în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile peste 200 de litri.

Condamnaţi pentru înşelăciune

În cursul zilei de 23 septembrie, poliţiştii au reţinut două persoane din Bocşa pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii.
Tribunalul Caraş-Severin a emis mandate prin care D.M., în vârstă de 36 ani şi D.M., în vârstă de 40 ani, au fost condamnaţi la doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În anul 2006 cei doi au obţinut sume de bani de la unităţi bancare care acordau credite, fie direct, fie prin persoane interpuse. Cei doi au angajat formal mai multe persoane la o societate comercială, obţineau creditele după care le încetau raporturile de muncă.
Condamnaţii au fost conduşi la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă urmând a-şi executa întreaga pedeapsă la penitenciar.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments