CA SA NU MAI FITI INSELATI DE ESCOCI, CITITI RANDURILE DE MAI JOS

De cele mai multe ori, oamenii sunt foarte creduli şi întotdeauna va exista cineva pregătit să profite de naivitatea unor semeni. Astfel, autorii apelează telefonic potenţialele victime, cărora le comunică faptul că un membru al familiei acestora a suferit sau a provocat un accident rutier şi, sub falsă identitate, solicită diferite sume de bani necesare acoperirii pagubelor cauzate de accident (costuri de spitalizare, daune materiale, etc.)

Pentru reuşita infracţională, mai este doar un pas pentru ca victima să depună sumele de bani solicitate într-un cont pe numele unei persoane menţionate de autori.
Este normal ca orice părinte să-şi ajute copilul aflat în nevoie. Însă, înainte de a efectua orice demers în acest sens, este bine să verificaţi informaţiile primite. În prezentul tip de înşelăciune, infractorii se bazează în primul rând pe puternica reacţie emoţională pe care vestea dată o produce, şi anume starea de şoc şi teama; acestea sunt elementele pe care mizează răufăcătorii, ştiind că majoritatea oamenilor acţionează precipitat în asemenea situaţii.

Autorii acestui tip de înşelăciune cunosc foarte multe elemente personale ale posibilelor victime (profesia, apelative utilizate de membrii familiei, programul de lucru etc.), astfel încât câştigă încrederea victimei şi o conving pe aceasta, că cele relatate sunt reale.

112 – un apel telefonic pentru siguranţa ta

Având în vedere aspectele prezentate, poliţiştii cărășeni recomandă cetăţenilor să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute, să se adreseze şi să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune, prin care se încearcă inducerea în eroare prin aceste „poveşti” cu caracter emoţionant.

Împreună, printr-o informare corectă, să spunem ,,STOP” acestor genuri de infracţiuni.

IPJ c-s

Comentarii

comentarii