Calcule si recalculari – Costuri de 10 ori mai mici la anvelopare

Pentru corecta informare a opiniei publice, vă rugăm să luați în considerare următoarele precizări privind costurile estimative de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, în cadrul proiectelor „Creșterea eficienței energetice pentru blocurile de locuințe”, finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020:

Costurile, pe care le va suporta populația pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, estimate de proiectantul lucrărilor, pot fi cuprinse între 500 și 800 de euro, în funcție de categoria lucrărilor de executat.
Precizăm că, din experiența anterioară, sumele estimative se pot reduce în proporție de 15 -20% , în urma licitațiilor pentru execuția lucrărilor.

Contribuția locatarilor este susținută de autoritatea publică locală, în faza de execuție, după care va fi rambursată de către aceștia, în termen de 5 ani, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 240 din 20.09.2016.

Reamintim că lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe presupun: anvelopare, izolație termică la nivelul acoperișului și a subsolului, refacere acoperiș (hidroizolație), reabilitare casa scării (zugrăveli și înlocuire tâmplării la casa scării, logii etc.) precum și modernizare lift, acolo unde se solicită.

Cabinet Primar

Comentarii

comentarii