Campionatul Național de Viteză în Coastă Cupa Reșița iunie 2021 VIDEO

Viteza în coastă reprezintă una dintre cele mai accesibile forme de motorsport, fiind totodată și una dintre cele mai vechi discipline sportive automobilistice atestate în România. Într-o cursă de viteză în coastă fiecare concurent urmărește să obțină cel mai scurt timp (de unde termenul de viteză) pe un traseu de asfalt cu diferență de nivel parcurs în urcare (de aici și denumirea de „coastă”). Startul se dă individual, la interval de 30 de secunde sau 1 minut, fiecare concurent fiind singur pe traseu. Spre deosebire de raliuri, cursele de viteză în coastă necesită doar prezența pilotului, printre automobilele prezente la start regăsindu-se și monoposturi. Conform regulamentului Federației Române de Automobilism Sportiv, un traseu poate fi omologat pentru o etapă de Campionat Național de Viteză în Coastă, dacă are minim 3 km lungime iar asfaltul este de bună calitate. Pe traseu sunt amplasate posturi ale comisarilor de traseu, iar cronometrarea se face cu un sistem de fotocelule.

Câștigătorul etapei de pe Transalpina, Alex Mirea, a confirmat și în prima zi de la Cupa Reșița, acolo unde a fost cel mai rapid dintre cei 70 de piloți prezenți la start. Octavian Ciovică și Silviu Dumitrescu l-au urmat pe podiumul antrenamentelor cronometrate, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu trei săptămâni.

Cupa Reșița a însemnat și a șasea etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2, care s-a desfășurat exclusiv sâmbătă. Victoria i-a revenit lui Andrei Precup (Seat Toledo) și un timp total de 05:11,597 pentru cele două manșe de concurs. Podiumul a fost completat de Sergiu Tirla (BMW e30) și Mircea Vișan (BMW E36).

Duminică, 20.06.2021, s-a consumat cea de-a 5-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă – Divizia 2, loc în care lupta a fost disputată de cei mai buni piloți ai campionatului și pretendenți la titlu: Erik Zsolt Fazaks, Péter Paskó și Adorján Zőlde. Un total de 21 de sportivi s-au aliniat la startul etapei ce s-a desfășurat în județul Mureș, pe coasta de la Măgherani.

Clasa A1 a fost disputată de 8 sportivi, în urma luptei dintre ei, juniorul Bogdan Duma (Suzuki Swift Sport) reușind să se impună cu un timp de 04:05,456. În urma sa s-a clasat un alt junior, fiind vorba despre Alexandru Cazacu (Škoda Fabia 1), la o diferență de 13,67 de secunde. Pe ultima poziție a podiumului clasei A1 a încheiat Zsolt Patakfalvi (Volkswagen Polo GTI), diferența dintre el și Bogdan fiind de 18,49 de secunde. 

În cadrul clasei A2, după cum este de la sine înțeles, câștigătorul este același Erik Zsolt Fazakas, tânărul fiind urmat de același Péter Paskó, în timp ce pe a treia poziție a încheiat Alexandru Andreoiu (Renault Clio) la o diferență de 19,37 de secunde. Adorjan Zőlde s-a impus fără probleme în cadrul clasei A3, fiind urmat de Andrei Petrescu (Seat Leon) cu un ecart de 24,53 de secunde, respectiv de Dumitru Șerban (Audi 80 Coupe) la 51,23 de secunde în spate. 

Bogdan Duma a obținut victoria și în clasamentul Juniorilor, fiind urmat de Alexandru Cazacu, în timp ce podiumul a fost completat de Sebastian Grădinariu (Citroën C2 VTS). Clasa debutanților a fost adjudecată de către Alexandru Andreoiu, pilotul fiind urmat de Andrei Tabarcea (Peugeot 206 RC) și Sebastian Grădinariu.

Multumiri speciale Adelinei pentru materialul video si foto

Sursa si informații complete: http://www.autorally.ro/newsContent.php?id=16796&title=CNVC2:%20Erik%20Zsolt%20Fazakas%20%C3%AE%C8%99i%20consolideaz%C4%83%20pozi%C8%9Bia%20de%20lider%20dup%C4%83%20victoria%20de%20la%20M%C4%83gherani

 

Comentarii

comentarii