Capra vecinului …a fost salvată la Herculane

Misiune mai puțin obișnuită pentru salvamontistii din Herculane. La solicitarea unei localnice din M-ții Cernei care-și pierduse un ied de mai bine de trei zile,  doi voluntari salvatori montani au pornit în căutarea lui.

După căutările în zona indicată de localnică, salvamontiștii voluntari au reușit să găsească animăluțul și după o escaladă de aproape 100 de metri pe peretele stâncilor, au reușit să salveze iedul. Acesta – neastâmpărat așa cum doar iezii de capră pot fi, a urcat pe niște cleanțuri, de acolo mai departe pe peretele foarte abrupt până a rămas captiv pe un țanc de piatră.

După ce au câștigat încrederea iedului cu zahăr și bomboane, salvamontiștii au prins animăluțul, l-au asigurat bine în raniță și l-au coborât la baza peretelui de piatră și l-au predat teafăr și nevătămat ciobăniței care le-a mulțumit salvamontiștilor cu lacrimi în ochi.

Comentarii

comentarii