Cascada Bigar – Acoperită în intregime de puhoaiele de apă VIDEO

Ploile din ultimele zile şi mai ales, topirea bruscă a zăpezii, a dus la creşterea debitelor în tot județul Caraș Severin. Şi vorbim aici de râuri, de pâraie sau de izbucuri. Un asemenea aflux de apă se poate întâlni la Izbucul Coronini. Știți unde este? Vă spunem noi. Este vorba despre izvoarele Cascadei Bigăr din Cheile Minișului. Mulți nu știu că acestei cascade i se mai spune și Cascada Coronini, tocmai din cauza locului din care izvorăște apele sale: de sub Stânca Coronini.

Și tot răul spre bine: izbucul are un debit așa de mare încât apele se prăvălesc la vale cu o viteză foarte mare. Apa a umplut albia pârâului iar clopotul de calcar al cascadei nu se mai vede. Este acoperit în totalitate de apa spumoasă. Cei câțiva turiști care nu au rezistat tentației de a merge duminică până acolo, chiar și pe vremea asta urâtă, spun că n-au mai văzut așa de multă apă pe Bigăr de la inundațiile de acum câțiva ani.

Oamenii se tem că nu cumva apa așa de multă și cu o viteză așa de mare, să nu afecteze stratul de mușchi de pe stâncă. Acest strat de mușchi este de fapt farmecul și motivul pentru care cascada Bigăr a fost aleasă printre cele mai frumoase cascade din lume – tocmai pentru unicitatea ei dată de covorul de mușchi. Dar, natura știe ce are de făcut: așa cum nu s-a întâmplat nimic nici acum câțiva ani, la fel și acum, apa va trece iar pietrele și mușchiul rămâne, nu?

O frumusețe aparte o are și cascada Cârșa aflată la câțiva km în amonte pe același curs al Minișului în cheile ce-i poartă numele. Acum are apă din belșug și seamănă perfect cu un voal de mireasă. Materialul video a fost structurat in două părți: primul minut cuprinde imagini de acum o săptămână iar celelalte imagini sunt de duminică. Asta ca să puteți face o comparație.


Multumiri speciale Adinei și lui Cristi pentru imagini.

Comentarii

comentarii