Cascadele Beusnitei si Ochiul Bei – poveste de vara in plina pandemie de coronavirus VIDEO

Cascadele Beusnitei si Ochiul Bei – poveste de vara. Undeva, în sud-vestul extrem al ţării şi al judeţului Caraş Severin, acolo unde se găseşte cea mai compactă suprafaţă calcaroasa din Romania, cu o suprafaţă de peste 800 de km pătraţi, se afla un loc miraculos în mijlocul celei mai frumoase şi fascinante, printre ultimele- păduri virgine din Europa. Mai exact, minunăţia se află la îmbinarea laturilor sudice ale munţii Aninei si cea nordică a munţilor Locvei.

Nu prea înalţi, cu vârfuri pleşuve ce arar trec de 1200 de metri, munţii oferă o imagine splendidă a ceea ce înseamnă lupta în timp dintre apă şi calcar. Fiecare a dat câte puţin, fiecare a câştigat câte puţin iar rezultatul sunt formele carstice care lasă mut pe ori şi cine ajunge în Valea Beiului sau a Beului, cum i se mai spune. De la ochi, spre deal spre cascada , se întinde voalul de mireasă al ciobăniței care nu a mai apucat ziua nunții. Tradiţia spune că neasemuitele frumuseţi ale zonei, ce ascunde atâtea frumuseţi şi mistere, sunt alimentate mereu de „lacrimile” unui bei legendar, de unde şi numele pe care acest loc l-a împrumutat de la cel ce a pornit cândva legenda: „Ochiul Beiului”.

Cascadele Beusnitei si Ochiul Bei – poveste de vara. Pe apa răului Bei, locuitorii din satul Potoc au construit mori pe apă în care îşi măcinau porumbul şi grânele. Pentru a ajunge la moară, sătenii din Sasca au săpat cu târnăcopul patru tunele în piatra muntelui. Acestea se mai văd şi azi şi scurtează distanţa dintre Bei şi Sacsa cu peste 20 de km.

De sute de ani, lacrimile Beiului plâng moartea păstoriţei

Legenda spune că un bei foarte bogat a fost la vânătoare prin aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Florii, a văzut o frumoasă fată din satul Potoc ce îşi păştea oile. Frumuseţea ei l-a făcut să se oprească şi pe loc s-a îndrăgostit foc de ea. Beiul venea deseori s-o întâlnească, părăsind Cetatea Terezia ridicata de către turci, cetate ale cărei ruine se mai văd şi azi pe Dealul Cetăţii. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise minţile fiului său. ÎN apărarea fetei a sărit chiar Beiul îndrăgostit. Dar şi-a găsit iubita înjunghiata în locul unde acum este cascada. S-a luptat beiul din toate puterile cu ostaşii, iar în luptă, a pierdut un ochi. Din locul în care a căzut acesta, a izvorât lacul ce-i poartă astăzi numele. Ochiul Beiului a vărsat multe lacrimi, după care beiul- şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poarta numele. Din deal, din marginea lacului, vin apele cascadei Beuşniţa. Spumoase şi cu zgomot, acestea se aruncă la vale şi parcă ar vrea să înconjoare, să îmbrățișeze lacul Beiului.


Legenda spune că de fapt, apele spumoase ale cascadei, nu sunt altceva decât voalul de mireasă al păstoriţei care au plecat să se întâlnească în nemurire cu lacrimile beiului. Cele două cursuri de apă se întâlnesc la câţiva metri de malul lacului, se împreunează şi pornesc parcă bucuroase la vale.

De fapt, în realitate, în lac se află un izvor, un izbuc- care împrospătează mereu apele lacului şi face ca apa lui sa aibă o temperatură egala şi vara şi iarna. Mai mult chiar, vara, apa are în jur de 3- 4 grade, iar iarna, temperatura apei ajunge şi la 10 grade peste zero. Se spune că în noaptea de Sânziene, la Ochiul Beiului se strâng, se-mbăiază şi dansează ielele pădurii. Ele sfârşesc jocul din noaptea sfânta înainte de ultimul cântat al cocoşilor, din ograda pădurarului de la cantonul silvic Bei. Localnicii leagă dispariţia celor plecaţi şi pierduţi prin pădurea virgină, de puterea amăgitoare a celor şapte iele.

Cascadele Beusnitei si Ochiul Bei – poveste de vara. Se mai spune că zona este bântuită de vrăjitoarele ce vin la cules de plante cu puteri miraculoase, între Sânziene şi Sfânta Mărie Mare, buruieni şi plante de leac crescute din… lacrimile beiului.

Comentarii

comentarii