Ce facem cu banii?! Euro testează atingerea unor noi recorduri

Ce facem cu banii?! Euro testează atingerea unor noi recorduri. Leul s-a depreciat ieri față de euro, afectat de valul de informații negative.

După câteva luni de scădere, rata anuală a inflaţiei a crescut în noiembrie, conform INS, până la 3,77%, după ce a coborât în octombrie la 3,4%.

Cea mai proastă veste a venit din partea agenţiei Standard & Poor’s Global Ratings  care a revizuit perspectiva ratingului României de la „stabilă” la „negativă”, BBB-/ A-3.

Schimbarea notei s-a datorat creşterii cheltuielilor de către fostul guvern PSD, ceea ce a impus noului Executiv să revizuiască ţintele de deficit bugetar la 4,3% pentru acest an, respectiv 3,5% pentru 2020, față de prognozele fostului guvern, de la 2,8% şi 3,0%.

Cursul euro a crescut de la 4,7787 la 4,7794 lei, aproape de maximul istoric de 4,7808 lei, atins în 21 noiembrie. Tranzacțiile se realizau miercuri în culoarul 4,778 – 4,783 lei.

Ce facem cu banii?! Euro testează atingerea unor noi recorduri. La casele de schimb valutar ale băncilor comerciale, euro continua să se vândă la peste 4,8 lei. Valoare maximă de 4,8540 lei se practica la OTP Bank, conform datelor prezentate de o platformă specializată.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,3149 la 4,3124 lei.

Moneda elvețiană stagna în culoarul 1,091 – 1,093 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 4,3771 la 4,3785 lei.

Lira sterlină și-a oprit creșterile consecutive. De la un curs de 5,6852 lei, maxim care nu a mai fost atins din 23 iunie 2016, ea a coborât la 5,6715 lei.

Uncia de aur fluctua pe piețele specializate între 1.463 și 1.467 dolari, iar preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 203,2034 lei la 203,4229 lei.

Datele economice negative au afectat și indicii ROBOR. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,05 la 3,07%, nou maxim al ultimelor două luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,11 la 3,13%, valoare care nu a mai fost atinsă de la începutul lui octombrie, iar cel la 12 luni a sărit de la 3,22 la 3,24%.

Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro. Cea poloneză fluctua în culoarul 4,282 – 4,293 zloți iar cea maghiară se tranzacționa între 330,1 – 331,2 forinți.

Miercuri, la jumătatea zilei, euro fluctua în culoarul 1,1079 – 1,1097dolari, în ușoară creștere față de ziua precedent.

Piețele și analiștii anticipau, în marea lor majoritate, menținerea de către Rezerva Federală americană a dobânzii sale cheie în culoarul 1,50 – 1,75%. Eventualitatea unei reduceri este prognozată abia pentru septembrie 2020.

Ce facem cu banii?! Euro testează atingerea unor noi recorduri. Bitcoin cobora pe platformele specializate la 7.200 – 7.300 dolari.

Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până miercuri la ora 14:00

Comments

comments

Powered by Facebook Comments