Ce s-a mai întâmplat în județ în ultimele 24 de ore? – Ne spun polițiștii cărășeni

SAMSUNGPurtătorul de cuvânt al IJP Caraș Severin, agentul principal Ancuța Cărbunaru, a realizat o sinteză a ultimelor evenimente din Caraș Severin, sinteză pe care o facem și noi cunoscută cititorilor noștrii.

Conducerea unui moped neînmatriculat şi fără permis

Pe D.J. 571, în localitatea Ciclova-Română, a fost identificat în trafic un moped condus de către J. Gheorghe, de 27 ani, din Oraviţa.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că mopedul nu era înregistrat sau înmatriculat, iar J. Gheorghe nu posedă permis de conducere.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Băut şi cu permisul de conducere anulat

M. Trandafir, de 37 ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, din direcţia Lugoj spre Caransebeş, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar şi care era condus de M. Nicolae, de 53 ani.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto M. Trandafir, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă din Caransebeş, nefiind necesară internarea acestuia.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că M. Trandafir avea permisul de conducere anulat.
În continuare se efectuează cercetări faţă de M. Trandafir pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0.80 g/l alcool pur în sânge, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat şi vătămare corporală din culpă.

Autorizaţie de circulaţie provizorie expirată

Pe str. Timişoarei, în zona Triaj din municipiul Reşiţa, a fost oprit pentru control un autoturism condus de B. Emil, de 60 ani.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie şi numere de înmatriculare provizorii erau expirate.
Faţă de B. Emil se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Urmărit general prins

O patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa, Biroul rutier, în timp ce îşi desfăşura activitatea pe str. Moise Groza din municipiu, l-au identificat pe C. Ciprian, de 32 ani, din Reşiţa, care era dat în urmărire generală pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei.
Persoana a fost condusă la sediul poliţiei pentru întocmirea documentelor şi introducerea în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii