Ce s-a mai întâmplat pe șoselele din Caraș Severin în ultimele 24 de ore

DSC02894A fugit de la locul accidentului dar a fost identificat ulterior

În data de 17.07.2013, orele 08.30, în timp ce U. Paul Bogdan de 36 ani
din judeţul Timiş, conducea un motociclul pe strada Ardealului din Caransebeş,
o autoutilitară care circula din sens opus, la efectuarea virajului la stânga nu ia acordat prioritate, iar pentru a nu intra în coliziune, conducătorul motocicletei
a frânat şi a căzut pe partea carosabilă, fără a avea loc impact între motocicletă
şi autovehicul. Conducătorul autoutilitarei a părăsit locul accidentului în direcţia
străzii Ştefan Jianu.
În urma accidentului U. Paul Bogdan a fost transportat la spitalul
Caransebeş unde i s-a stabilit diagnosticul ,,traumatism umăr stâng, fractură
distală a claviculei stângi cu încălecarea fragmentelor”, fără a rămâne internat.
În urma verificărilor a fost identificat conducătorul autoutilitarei, Ş. Petru
de 57 ani din comuna Bucoşniţa, şi s-a stabilit că acesta nu posedă permis de
conducere. Ş. Petru este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,conducerea
pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă
permis de conducere”, ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,părăsirea locului
accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”.

Infracţiuni rutiere care ne pot pune în pericol

• În data de 17.07.2013, în jurul orelor 23.00, numitul S. Marian, de 21 de ani,
a fost depistat pe str. Văliugului din municipiul Reşiţa în timp ce conducea
un motociclu din direcţia Cartier Secu – Muncitoresc, iar la controlul
efectuat s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru
nicio categorie, motociclul nefiind înregistrat sau înmatriculat în circulaţie.
Cercetările continuă faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor de “conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de
către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi “conducerea pe
drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.
• În data de 18.07.2013, orele 02.50, numitul G. Alexandru, de 22 ani, din
municipiul Timişoara, a fost oprit în trafic pe b-dul Revoluţia din Decembrie
din municipiul Reşiţa în timp ce conducea un autoturism. În urma testării
acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,69
mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal
pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita
legală”.

Comentarii

comentarii

One thought on “Ce s-a mai întâmplat pe șoselele din Caraș Severin în ultimele 24 de ore

  1. ..nu i-a acordat…gramatical..acum…E greu de spus ca nu i-a acordat prioritate…trebuiesc martori, camera video…daca nu a existat contact atunci vinovat este motociclistul. Nu este vina soferul de autoutilitara ca a plecat din moment ce nu l-a atins. Haideti sa nu mai umflam stirile! Fiecare trebuie sa circule in oras sub 50 km/ora si mai mult cu o viteza adaptata la conditiile de drum(trafic)

Comments are closed.