Centura salvează vieţi

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat în perioada 11-13.11.2014, acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier, prin reducerea consecinţelor accidentelor rutiere ca urmare a nefolosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor speciale de retenţie coroborată cu alte cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Astfel, poliţiştii au desfăşurat acţiuni punctuale pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor rutiere privind folosirea centurii de siguranţă pe toate categoriile de drumuri din judeţ. În urma acestor activităţi au fost aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale.

Dintre acestea, 92 au fost aplicate fiindcă nu au fost folosite centurile de siguranţă conducătorii auto, 49 de sancţiuni pentru că pasagerii nu purtau centurile de siguranţă şi un şofer a fost sancţionat întrucât a transportat un minor fără a avea centura de siguranţă.

Trebuie menţionat faptul că nefolosirea centurii de siguranţă şi celelalte abateri care pun în pericol siguranţa traficului rutier (excesul de viteză, efectuarea de depăşiri neregulamentare, neacordarea priorităţii etc.) conduc la rănirea gravă a persoanelor implicate în astfel de evenimente rutiere.

Aceste acţiuni, ce vor continua şi în perioada următoare, au drept scop impunerea unui climat de disciplină în domeniul circulaţiei rutiere în ceea ce priveşte respectarea regulilor de circulaţie şi a normelor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Comentarii

comentarii