Clatite pufoase cu banane si frisca

Este un desert foarte gustos, foarte arătos și care dă bine pe orice masă. Fie că este vorba despre o masă de sărbătoare, sau despre o masă obișnuită în familie – acest desert își găseste locul oriunde. Pentru a prepara această reţetă pentru 6 persoane ( mai corect ar fi 4, dar am pus 6 ca să fie pe săturate) aveţi nevoie de:

1kg faina
4 ouă
1 linguriţa sare
5 linguri ulei
50 g unt topit
1/2 pliculeţ drojdie uscată
1,5 l lapte
2 linguri zahăr
1 plic zahăr vanilat sau esenţa rom sau coajă de lămâie – opţional în funcţie de gust
apa minerală la nevoie

Pentru umplutură:

1 kg de banane mai verzi
300 g zahăr tos
o ceşcuţă ulei de calitate şi musai de floarea soarelui
sirop de ciocolată
frișcă

Toate ingredientele se amestecă şi se bate bine cu ţelul ca să nu aibă cocoloaşe. Se lasă la loc călduţ ca să crească drojdia. Se amestecă bine din nou şi dacă mai trebuie, diluam cu puţină apă minerală. Se prăjesc clătitele, să aibă o grosime potrivită, să nu fie așa subțiri.

Pentru umplutură tăiam bananele rondele potrivit de groase, cam la 1 cm. Se prăjesc în ulei încins cam 4 minute amestecând ușor în ele să ajungă la foc pe toate părțile. La final punem zahărul peste banane, amestecăm ușor, şi stingem focul. Lăsăm cam 10 minute să se stâmpere umplutura, dar să nu fie rece de tot. Umplem clătitele, le aşezăm ,,la porție” minim 3 de persoană, ornam cu frişcă și sirop de ciocolată. Atenţie! Şi clătitele și umplutura trebuie să fie la temperatura ,,călduț”. Tot în acest fel se și servesc.

Poftă bună! Merg bine cu o cupă de îngheţată de vanilie şi un pahar de vin roze.

foto: bucatareselevesele.ro

Comentarii

comentarii