Colecționarul din Câlnic care nu vrea să lase istoria să moară și adună exponatele de la ghenă și fier vechi VIDEO

Colecţionarea de obiecte vechi reprezintă una dintre pasiunile lui Costel Rob de la numărul 59 de pe Strada Bistrei din cartierul reșițean Câlnic. Colecţia sa cuprinde – de la cărți și forografii vechi și până la sticle originale de Pepsi sau de bere. Cele mai multe exponate sunt legate de activitatea de zi cu zi a locuitorilor acestor meleaguri și de industria reșițeană care în acest an împlinește 250 de ani de activitate neîntreruptă la Reșița. Costel Rob, un reşiţean care a făcut o adevărată pasiune pentru obiectele vechi, are peste 3000 de exponate în colecția sa. Despre fiecare în parte, el  poate vorbi ore în şir. Este foarte mândru că are în colecţia din curte casei obiecte care au o vechime și de peste 200 de ani.

Este vorba de costume populare, ştergare ţesute la război, scărmănător de lână, candelabre, oglinzi, lămpaşe, ceasuri, lacăte, strane de biserică, sfeșnice şi chiar primul model de patefon din România. Primele piese le-a achiziţionat în anul 2005. Apoi au urmat altele și altele și lui Costel nu-i este rușine să spună că multe au fost găsite la ghena de gunoi și în felul acesta au fost salvate de la pieire din gunoaie.

Primele obiecte au fost câteva cărţi şi nişte ulcioare, după care un vecin mi-a dat un ghilău. Aceasta este o. rindea de lemn. A mai primit şi un călcător. Apoi, timp de 3 zile, a adunat ce a găsit prin pod și pe la prietenii care voiau să scape de vechiturile de prin pod și de prin șopru. Apoi, după aceea, a pornit să colecționeze tot ce a găsit de la neamuri. Ale sale mai întâi şi pe urmă, cele ale soţiei şi aşa s-au tot adunat şi în prezent am peste 2500 de piese”.

Costel colecţionează pentru că iubeşte tradiţia. Toată curtea casei sale, începând cu sub poarta, apoi prin grădină prin șopru, pe pereții construcțiilor, sunt pline de aceste obiecte. Ele sunt aranjate cu grijă pe rafturi amplasate sau agăţate pe toţi pereţii casei. Cum numărul obiectelor de colecţie este tot mai mare, Costel a invadat chiar şi o parte a grădinii.

Colecționarul spune că nu vreaa să se piardă tradiţiile, folclorul. Un popor care nu are tradiţii, nu are cultură. Cu această colecţie, care speră el că va devein un mic muzeu cândva, vrea să arăte generaţiilor viitoare care erau obiectele folosite înainte de strămoşii noştri.

Tinerii și nu numai, trebuie să-și cunoască tradiţiile şi valorile.Elevii şi adolescenţii care văd colecţia sunt impresionaţi. Unul dintre cele mai vechi obiecte din colecţie este un scărmănător de lână din 1902, dar are şi o goarnă din primul Război Mondial, o lingură şi o gamelă din cel de-al doilea, unul din cele 6 vase de lut cu importanţă istorică unică în ţară şi cărţi bisericeşti foarte vechi, în chirilică şi gotică de la 1780.

Pe pereţii casei sunt prinse instrumente muzicale, săbii şi baionete folosite în primul Război Mondial. În colecţia sa, se regăseşte şi primul model de patefon românesc, dar şi primul patefon electric, precum şi pick-upuri, magnetofoane şi radiouri de epocă.

În colecţia de peste 2.500 de piese, are în jur de 300-400 de dubluri. Astea le dă la schimb contra altor obiecte pe care nu le are sau le vinde şi cumpără ce îmi trebuie pentru muzeu. Colecţionarii din judeţ sau din ţară sunt interesaţi de piesele pe care le are el, dar în general, vor să cumpere piesele care sunt mai greu de găsit, dar el nu poate oferi decât dublurile pentru că un colecţionar adevărat,  urmăreşte și caută ce nu are şi şi le păstrează, vrea să aibă unicate. Dar în schimb, a făcut schimburi cu alţi colecţionari din ţară, fără nicio problemă.

Nu există nicio piesă care să nu îi fie dragă, ţine la toate pentru că asta este pasiunea sa. Îi plac armele şi obiectele militare în mod deosebit, fapt pentru care a şi adunat baionete, săbii, cuţite, căşti.

Costel primește vizitatorii pe gratis, intrarea este liberă, asta cu toate că el de fapt este acum șomer. A lucrat la Uzina din Reșița, în Ministerul Apărării Naţionale ca şofer, dar a fost restructurat şi acum lucrează în Germania ca îngrijitor de bătrâni. În perioada căt este acasă, el se ocupă de micul său muzeu.

Cel mai mult își dorește să construiască o hală în care să poată depozita colacția sa, dar momentan, nu are banii necesari. Acolo vrea să aşeza obiectele pe categorii. Are obiecte pentru forjă, are cuptoare, are unelte agricole, obiecte din lut, tablă, dar din lipsa posibilităţilor material, nu își poate împlini visul.

Cea mai mare parte a obiectelor din colecţia sa au fost cumpărate, unele de la fierul vechi. Iar restul donate. „Colecţia – muzeu este deschisă pentru toată lumea, acelora care le plac vechiturile, dar nu numai. El își aşteptă cu mare drag toţi vizitatorii. Muzeul este deschis zilnic între ora 10.00 şi 16.00 pe strada Bistra la nr. 59 din Reșița. Cei care doresc să vină să vadă expoziția, trebuie să-l contacteze telefonic pe Rob Costel înainte pentru a evita aglomerările mai ales acum în pandemie.

Visul reşiţeanului este să îşi deschidă un muzeu propriu, dar momentan nicio instituţie de profil nu s-a arătat interesată şi nu i-a oferit vreo posibilitate de colaborare.

Comentarii

comentarii