Colegiul Naţional Traian Lalescu reabilitat termic

Colegiul Naţional Traian Lalescu reabilitat termic. Colegiul Naţional Traian Lalescu este prima unitate de învăţământ din Reşita care trece prin transformări radicale în vederea creşterii eficienţei energetice. Lucrările sunt în plină desfăşurare şi includ, pe lângă intervenţiile clasice de termo-hidroizolare şi de reabilitare a instalaţiilor, şi implementarea unui sistem de climatizare şi a unui sistem integrat de management energetic pentru monitorizarea tuturor instalaţiilor, de la cele electrice şi termice până la cele de incendiu.

Proiectul are o valoare de aproximativ două milioane de euro, dar nu este singurul de acest gen pe care Primăria Reşita le-a depus la ADR Vest.

Colegiul Naţional Traian Lalescu reabilitat termic. Până la sfârşitul acestui an, vor începe lucrări de eficientizare energetică şi la Liceul Teoretic Traian Vuia.

Comentarii

comentarii