Comemorare Georg Hromadka la 30 de ani de la moarte

Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa vor organiza împreună miercuri, 15 aprilie 2015, începând cu orele 16,00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe malul Bârzavei, o manifestare comemorativă dedicată lui Georg Hromadka, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la moartea acestuia.
Câteva date biografice despre cel comemorat:

Georg Hromadka

– Socialdemocrat convins, jurnalist, editor;
– născut la 6 iulie 1911, în Lupeni;
– decedat la 12 aprilie 1985, în Singen / Hohentwiel (Germania).

Prin mărturia proprie, Georg Hromadka declara că a fost crescut de părinţi de etnie germană într-un mediu social-democrat şi într-un spirit de filosofie şi morală a clasicismului german al socialismului ştiinţific.
În timpul prezenţei sale la Reşiţa, în 1929 devine secretar al organizaţiei locale a Tineretului Socialist, care tocmai s-a fondat, iar mai târziu, secretar al Partidului Social-Democrat din Reşiţa. Se implică în perioada 1932 – 1933 la publicarea revistei săptămânale „Freies Wort” (= „Cuvântul liber“) din Reşiţa, în jurul căreia se aduna atunci toată stânga socialistă din Banatul Montan.
Desfiinţarea sindicatelor şi partidelor în 1938 i-a condus pe majoritatea membrilor Tineretul Socialist în subteran, unde celulele Partidului Comunist, desfiinţat în 1924, i-au acaparat. Instabilitatea acestor celule uşurează descoperirea lor de către autorităţile de securitate. Georg Hromadka este arestat prima oară în 1940 – 1941 şi din nou în 1942.

În faţa unei comisii a Wehrmachtului în 1943, în închisoarea din Arad, refuză să intre în trupele SS.
Eliberat din închisoare în august 1944, a aderat la Partidul Social-Democrat restabilit, dar în 1948 este arestat cu alţi funcţionari conducători ai partidului, în baza unor acuzări false, şi condamnat la 20 de ani în închisoare.

În 1956 este graţiat cu ajutorul foştilor camarazi şi devine jurnalist la redacţia ziarului „Neuer Weg” (= „Drum Nou“) din Bucureşti. Deşi s-a format ca autodidact, Hromadka a impresionat cu cunoştinţele şi talentul său jurnalistic, devenind şi editor. În 1970 Hromadka conduce anuarul turistic „Komm mit” (= „Vino cu noi”) al cotidianului „Neuer Weg“.

După o scurtă perioadă petrecută ca pensionar în Reşiţa, la sfârşitul anului 1980, emigrează în Republica Federală Germania.

Articole publicate:
– articole care promovează păstrarea limbii şi istoria culturii germane din România, plaiurule din Banatul Montan, apărute în „Neuer Weg“, „Komm mit“ şi Almanahul „Neuer Weg“;
– articole având ca tematică principală mişcarea muncitorească din Banatul Montan.
Cărţi publicate:
– „Kleine Chronik des Banater Berglands“, mit einen Nachwort von Heinrich Lauer; München: Südostdeutsches Kulturwerk, 1993 (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C: Erinnerungen und Quellen; Band 10); ISBN: 3-88356-051-0.
– „Scurtă cronică a Banatului Montan”, traducere, note şi redactare de Rudolf Gräf şi Werner Kremm, cuvânt înainte: Elke Sabiel; editor: Fundaţia „Friedrich Ebert“ Bonn – Germania; Oradea: Imprimeria de Vest, 1995; ISBN: 973-96858-4-6.

La inițiativa Partidului Social-Democrat, Consiliul Local și Primăria Municipiului Reșița l-au declarat pe Georg Hromadka în data de 26 martie 2002 Cetăţean de Onoare post mortem al Municipiului Reșița. Pe frontispiciul Casei de Cultură a Sindicatelor se află montată o efigie a lui Georg Hromadka, realizată de asemenea la inițiativa Partidului Social-Democrat și finanțată de Fundația „Activity” din Reșița (președinte: prof. dr. ing. Nadia Potoceanu), în anul 2000 de artistul plastic reșițean Petru Comisarschi. Ea fost turnată la UCMR, prin grija ing. Iulian Georgevici.

La inițiativa Fundației „Friedrich Ebert“, reprezentanța din România, și a doamnei Elke Sabiel, TVR București, prin redacția în limba germană, a realizat în anul 2000 documentarul „Georg Hromadka – Sieger oder Besiegter“ (= „Georg Hromadka – învingător sau învins“).

Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat de-a lungul anilor mai multe manifestări comemorative dedicate lui Georg Hromadka. De asemenea, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a realizat de-a lungul anilor 2 plicuri filatelice ocazionale cu ștampile adecvate care să aducă aminte de această personalitate. În anul 2011, prin grija și cu finanțarea celor două organizații ale etniei germane caraș-severinene, Monetăria Statului din București a realizat o medalie comemorativă.
Anul acesta, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița va marca împlinirea a 30 de ani de la moartea lui Georg Hromadka printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată.

Comentarii

comentarii