Comunitatea cehă din Banatul Montan, în sărbătoare la Gârnic. Festivalul Corurilor Bisericești a adunat participanți din întreaga țară.
În sudul Banatului Montan trăieşte o comunitate de cehi care a reuşit ca, de-a lungul secolelor, să îşi păstreze limba, tradiţia şi cultura, deşi în fiecare an sunt din ce în ce mai puţini. În schimb, mii de turişti cehi ajung anual în satele din sudul Banatului – sate care încă mai sunt locuite de pemi, aşa cum sunt numiţi etnicii cehi colonizaţi aici în urmă cu un secol. Numai la Gârnic au fost, anul trecut, aproximativ 8.000 de turişti. Mai exact, fii, nepoții și alte rubedenii, vin an de an să viziteze locurile natale din care părinții și bunicii lor au emigrat din aceste sate în Cehia după 1989.
În sudul Banatului mai sunt comunităţi de cehi în localităţile Sfânta Elena, Einbental, Ravensca, Bigăr şi Sumița. Satele ceheşti din zona Clisurii Dunării au reuşit să se menţină, de-a lungul anilor, ca şi comunităţi ermetice, unde românii, sârbii sau ţiganii din localităţile învecinate nu au reuşit să pătrundă, astfel că şi-au putut păstra cultura, tradiţiile, limba şi stilul de viaţă, cu totul diferit de ce este în jurul lor. Satele ceheşti constituie, aşadar, un fenomen unic pentru Europa. „Cehii au reuşit să îşi păstreze foarte bine cultura, pentru că sunt într-o zonă geografică foarte izolată, chiar şi astăzi. Sunt sate, cum este Ravensca, unde, dacă plouă, sau în perioada iernii, nici nu se poate intra
Comunitatea cehă din Banatul Montan, în sărbătoare la Gârnic. Festivalul Corurilor Bisericești a adunat participanți din întreaga țară
Satul cehesc Gârnic a fost, sâmbătă, gazda Festivalului Corurilor Bisericești, un eveniment care a reunit reprezentanți ai comunităților cehe din Banatul Montan și din alte zone ale țării.
Manifestările au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în biserica din localitate de preotul paroh din Gârnic, împreună cu preotul din Moldova Nouă. După serviciul religios, participanții au luat parte la Festivalul Corurilor Bisericești, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate păstrării tradițiilor și patrimoniului spiritual al minorității cehe din România.
La festival au participat coruri bisericești din Valea Almăjului, Eibenthal, Timișoara, Arad, dar și din alte localități ale țării în care trăiesc importante comunități cehe. În semn de apreciere pentru contribuția la promovarea valorilor culturale și religioase, toate formațiile corale au fost recompensate de organizatori cu diplome de participare.
Evenimentul a fost organizat de Forumul Cehilor din România, condus de parlamentarul Ștefan Bouda, și a adus laolaltă credincioși și iubitori ai tradițiilor cehești, într-o atmosferă de sărbătoare.
Localitatea Gârnic, una dintre cele mai pitorești așezări din Clisura Dunării, găzduiește una dintre cele mai numeroase și bine conservate comunități de etnici cehi din România. An de an, mii de turiști din Cehia aleg să viziteze această zonă, atrași de frumusețea peisajelor și de autenticitatea tradițiilor păstrate de generații.
Un reportaj de Adi Neagu









Info CS